ANAF pune tunurile pe datornici

0
356

Anunț important de la ANAF. Mii de români vor primi asta până pe data de 15 noiembrie. Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a explicat ce se va întâmpla în următoarea perioadă. 

ANAF va trimite până la 15 noiembrie deciziile de impunere pentru ultimii 5 ani, care centralizează în cazul fiecărei persoane restanțele către stat pentru acest interval. Termenul limită pentru plată va fi luna martie, la fel ca în cazul celor care au depus Declarația Unică, dar dacă persoanele cu datorii vor plăti până la finele lunii decembrie, vor primi o reducere al cărei nivel nu a fost stabilit încă, dar va fi de cel puțin 10% din valoarea datoriilor, a anunțat ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici.

Printr-o astfel de decizie de impunere, Fiscul înştiinţează persoane că au datorii faţă de stat care trebuie achitate într-un anumit termen sau că au de primit bani înapoi. O decizie de impunere care să aducă la zi persoanele fizice în privinţa unor eventuale datorii către stat ar clarifica situaţia, dar ar putea reprezenta şi o povară financiară destul de mare pentru cei cărora Fiscul le va găsi sume mai mari de plată. ANAF este în urmă cu transmiterea deciziilor de impunere pe ultimii ani. Fiscul a emis anul trecut deciziile pentru CASS abia pentru 2012 şi avea în plan ca anul acesta să înceapă procedurile pentru 2013 şi eventual să continue cu anul 2014.

„Octombrie este termenul până la care colegii mei vor centraliza toate aceste informații și vom pune ca termen legal, ca să fie coerență în piață, martie 2019 termen de plată, la fel ca și la cei care sunt anul acesta cu veniturile estimate. Dacă respectivii contribuabili plătesc până la finalul lui decembrie, atunci vom propune un discount substanțial, de minim 10%. Statul nu a avut rol activ, nu a informat contribuabilul când trebuia. Acum, dacă tot venim cu o astfel de centralizare, ca să fie un moment T zero, trebuie și un stimul consistent pentru ca oamenii să plătească”, a declarat ministrul.

Sursa : bugetul.ro