Amenzi usturătoare pentru oltenii descoperiți fără mască. Cine aplică sancțiunile

0
908

Masca devine obligatorie în toate spațiile publice deschise din județ începând de joi, 6 august. Cuantumul amenzilor este cuprins între 500-2.500 de lei, iar contravențiile pot fi aplicate de către polițiști, jandarmi și polițiștii locali.

„Vor fi controale în toate zonele aglomerate, în special obiectivele menționate. Cei care vor fi descoperiți fără mască în aceste spații riscă amenzi, cuantumul fiind cuprins între 500-2.500 de lei, valoarea fiind stabilită la fața locului de către agentul constatator. Pot aplica amenzi agenții și ofițerii de poliție, jandarmii și polițiștii locali, dar pot da și avertismente”, au precizat reprezentanții Prefecturii Olt.

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Olt a decis, marți, 4 august, ca masca să devină obligatorie în toate spațiile publice deschise din județ, adică piețe, târguri, stații de autobuz, zonele în care se desfășoară evenimente publice.

Sunt exceptați de la această măsură, copiii care nu au împlinit vârsta de 5 ani precum și persoanele care desfășoară activități fizice intense sau în condiții de muncă solicitante, la temperaturi ridicate și umiditate crescută.

Potrivit Prefecturii Olt, obiectivele pentru care se impune acordarea unei atenții deosebite, pe toată perioada programului de funcționare sunt următoarele:

  1. Municipiul Slatina si comunele arondate:

– Piața Agroalimentara ”ZAHANA” – patrulater format din următoarele străzi: Str. Primăverii bl PMI, str. Armoniei bl 2-4, str. Toamnei bl. DA3, str. Textilistului bl. G4-Gl, str. Crișan (având în interior str. Aleea Macului, bl. FA22, sc. A-D);

– Piața ”ECATERINA TEODOROIU” – incinta acoperită între străzile Văilor, Ecaterina Teodoroiu, Dorobanți;

– Piata ”FRAȚII BUZEȘTI” – incinta acoperită + bazar + incinta descoperită între străzile Ionașcu, Dinu Lipatti, Scoala Generală nr. 1;

– Piața BASARABI – incinta acoperită și incinta descoperită între străzile Sg. Maj. Dorobanțu Constantin, Arinului, Bradului și Cireșului;

  1. Municipiul Caracal și comunele arondate:

– Zona Pieței Agroalimentare – Strada A. Caracalla, intervalul orar 09:00-16:00, patrulater cuprins între Bulevardul Antonius Caracalla, Str. Iancu Jianu, str. Calea București şi Str. A. Caracalla.

  1. Orașul Balș și comunele arondate:

– Târgul săptămânal din orașul Balș, str. Popa Șapcă – sâmbăta, în intervalul orar 05:00 – 12:00;

– Piața săptămânală din orașul Balș, str. Popa Șapcă – duminica, în intervalul orar 05:00 – 12:00;

– Târgul săptămânal Iancu Jianu, str. Târgului – duminica, în intervalul orar 05:00 – 12:00.

  1. Orașul Corabia și comunele arondate:

– zona Pieței Agroalimentare, pe raza orașului Corabia, delimitată de străzile Cezar Bolliac, bld. 1 Mai și str. Mihail Kogalniceanu, în zilele de miercuri, vineri și duminica, in intervalul orar 07:00-12:00;

– zona Pieței Agroalimentare, pe raza comunei Izbiceni, delimitată de străzile Preot Dumitru Stancu, bld. Mihai Viteazul și str. Pieței, în ziua de duminică, în intervalul orar 07:00 – 12:00;

– zona Pieței Agroalimentare, pe raza comunei Vădăstrița, delimitată de străzile Marin Preda, str. Mihail Sadoveanu și str. Ilie Pricop, în ziua de duminică, în intervalul orar 07:00 – 12:00.

  1. Orașul Potcoava și comunele arondate:

– Piața Agroalimentară Tufeni (fostul târg) – cu program de funcționare: duminica, între orele 07:00 – 12:00.