Amenzi mari pentru cei care nu se legitimează în fața polițiștilor sau jandarmilor. Legea a fost promulgată

0
286

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, vineri, legea pentru sporirea atribuțiilor polițiștilor. Actul normativ prevede, printre altele, amendarea cu până la 1.500 de lei a persoanelor care refuză să furnizeze polițiștilor sau jandarmilor date de identificare sau să se prezinte la sediul Poliției. Sunt prevăzute și amenzi mai mari pentru cei care organizează petreceri zgomotoase.

Legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul ordinii şi siguranţei publice a fost inițiată de fostul ministru de Interne Carmen Dan și vicepreședintele Camerei Deputaților Florin Iordache.

Actul normativ prevede că „refuzul unei persoane de a furniza date pentru stabilirea identităţii sale sau de a se prezenta la sediul poliţiei, la cererea ori la invitaţia justificată a organelor de urmărire penală sau a organelor de ordine publică, aflate în exercitarea atribuţiilor de serviciu” se sancționează cu amendă de la 500 lei la 1.500 lei.

În forma anterioară a legii 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice, sancțiunea era de maxim 500 de lei amendă.

Printre situațiile în care poliţistul este îndreptăţit să legitimeze şi să stabilească identitatea unei persoane sunt când:

– aceasta încalcă dispoziţiile legale, ori există motive verosimile pentru a bănui că pregăteşte sau a comis o faptă ilegală;

– există motive verosimile pentru a bănui că aceasta a fost prezentă la locul săvârşirii unei fapte ilegale ori are cunoştinţă despre faptă, autor sau despre bunurile având legătură cu fapta;

– descrierea acesteia corespunde unei persoane căutate potrivit legii, deţine asupra sa bunuri sau se deplasează cu un vehicul, ambarcaţiune ori aeronavă care corespunde descrierii unor bunuri sau mijloace de transport căutate potrivit legii;

– aceasta încearcă să pătrundă sau se află într-un spaţiu în care accesul este controlat;

– există obligaţia legală de a se stabili identitatea acesteia”.

Poliţistul este obligat să aducă la cunoştinţă persoanei, verbal, motivul legitimării iar atunci când persoana nu poate prezenta un act de identitate, stabilirea identităţii se realizează pe baza unui act prevăzut cu fotografie sau „a declaraţiilor acesteia, precum şi a verificărilor poliţistului, realizate pe loc, în bazele electronice de date la care are acces potrivit legii”.

O altă modificare legislativă vizează sancționarea celor care organizează petreceri private și folosesc aparatură muzicală care tulbură liniștea în cartiere rezidențiale cu amenzi între 2.000 și 3.000 de lei.

Sursa: digi24.ro