Amendă record: Patron de restaurant din Slatina, amendat cu 800 de milioane de lei

0
5596

Un patron de restaurant din municipiul Slatina, s-a ales cu amendă în valoare de 80.000 lei, (adică 800 milioane de lei vechi) după ce inspectorii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Olt au depistat că avea la muncă patru persoane fără forme legale de angajare. Potrivit şefului ITM Olt, inspector şef Cristian Ungureanu, patronul a fost identificat, în urmă cu câteva zile, în urma unui control efectuat de inspectorii de muncă la unitatea de alimentaţie publică din municipiul reşedinţă de judeţ. De asemenea, inspectorii de muncă au mai amendat o societate de transport mărfuri, din comuna Mărunţei cu 40.000 de lei, după ce a fost identificată cu două persoane la negru.

De altfel, în luna octombrie, inspectorii ITM au efectuat 226 de controale la agenţii economici din judeţ, atât în domeniul relaţiilor de muncă, cât şi în cel al securităţii şi sănătăţii în muncă. În urma controalelor au fost aplicate 172 de sancţiuni contravenţionale, din care 12 amenzi în cuantum total de 175.000 lei şi restul avertismente. Totodată, au fost identificate 281 de deficienţe pentru care s-au dispus tot atâtea măsuri de remediere. Măsurile dispuse de inspectorii de muncă au vizat deficienţe referitoare la :  încheierea contractului individual de muncă anterior începerii activității; transmiterea contractelor individuale de muncă și a modificărilor acestora, în Revisal, la termenele prevazute de H.G. nr.500/2011; aspecte privitoare la plata lunară a drepturilor salariale la data înscrisă în contractul individual de muncă; neacordarea repausului săptămânal și a concediului de odihnă; acordarea și verificarea folosirii echipamentului individual de protecție şi evaluarea riscurilor pentru accidentare și îmbolnăviri profesionale. „În urma acestor controale au fost depistate şase persoane la două societăţi din Slatina şi Mărunţei care prestau activităţi fără a avea încheiate contracte în formă scrisă. Valoarea totală a amenzilor aplicate pentru munca fără forme legale a fost de 120.000 de lei. Cea mai mare amendă a fost aplicată unui restaurant din Slatina, respectiv 80.000 de lei, întrucât patronul a fost găsit cu patru muncitori la negru”, a spus inspector șef Cristian Ungureanu, şeful ITM Olt. Tot în luna octombrie, la nivelul judeţului, au fost comunicate de către angajatori ITM Olt 14 evenimente în urma cărora au rezultat 19 persoane accidentate după cum urmează: 12 persoane cu incapacitate temporară de muncă; cinci persoane decedate din care patru persoane decedate în afara muncii și două persoane accidentate ușor.

Ilie Bîzoi