Cifra de afaceri a companiei Alro SA Slatina a crescut în primele nouă luni din 2018 cu 12% comparativ cu aceeași perioadă din 2017. Și profitul net realizat a fost de 224 de milioane RON, fiind însă în scădere comparativ cu primele nouă luni din 2017. În perioada de raportare compania a investit 62 milioane de dolari pentru creșterea capacității de producție în ALRO și ALUM.
Cel mai mare producător de aluminiu din Europa continentală, după capacitatea de producție (excluzând Rusia şi Peninsula Scandinavă) a înregistrat în primele nouă luni ale acestui an o cifră de afaceri de 2,3 miliarde RON, față de 2 miliarde RON, în primele nouă luni ale anului trecut. În schimb profitul net realizat de companie a scăzut în perioada de raportare la 224 de milioane RON, de la 257 milioane RON, în primele nouă luni ale anului trecut. Președintele Consiliului de Administrație al ALRO, Narian Năstase susține că în primele nouă luni ale acestui an conducerea companiei s-a axat mai mult pe investițiile în echipamente. „În T1-T3 (trimestrele I-III) 2018, ne-am concentrat pe investițiile în echipamente care să ne ajute să implementăm cele mai bune tehnologii disponibile în toate segmentele de activitate și, în acest fel, să ne atingem scopul de a ne crește portofoliul de produse cu valoare adăugată mare și foarte mare pentru industriile sofisticate. Cu toate acestea nu am făcut rabat de la calitatea și eficiența globală a operațiunilor noastre, strategii care ne-au ajutat să raportăm rezultate bune în decursul anilor și în primele nouă luni ale anului 2018, într-un context complex al pieței aluminiului”, a declarat Marian Năstase.
În primele nouă luni al anului 2018, piața internațională a aluminiului a continuat tendința ascendentă, cotația și cererea de aluminiu crescând semnificativ, cotația medie fiind de 2.157 dolari/tonă, față de 1.924 dolari/tonă în aceeași perioadă din 2017. Acest lucru s-a reflectat în cifra de afaceri a Grupului care a fost mai mare cu 251 milioane RON în 2018, față de primele trei trimestre din 2017 (respectiv de la 2.054 milioane RON în 2017 la 2.296 milioane RON în 2018). Vânzările de aluminiu primar au crescut la 974 de milioane RON în primele nouă luni ale lui 2018, de la 870 de milioane RON în T1-T3 (trimestrele I-III) 2017. Aceeași tendință a fost înregistrată și în cazul vânzărilor de aluminiu procesat, care au atins nivelul de 1.062 milioane RON în T1-T3 2018, de la 1.056 milioane RON în T1-T3 2017. În total, în primele trei trimestre ale anului 2018, Grupul a avut un profit brut de 536 milioane RON de la 507 milioane RON în primele nouă luni ale anului precedent. În perioada de raportare, Grupul ALRO a continuat proiectele de investiții în cercetare destinate infrastructurii pentru aplicații industriale de înaltă calificare și tehnologiei hidroxidului de aluminiu (uscat și umed), co-finanțate de Fondul European pentru Dezvoltare Regională, prin Programul Operațional pentru Competitivitate 2014-2020. Mai mult, în perioada analizată, Grupul a alocat resurse pentru modernizarea laminorului la rece nr. 2 și pentru înlocuirea unora dintre componentele cuvelor de electroliză, pentru a susține nivelul bugetat al producției, precum și pentru investițiile în menținerea și îmbunătățirea eficienței operaționale în cadrul ALUM și SMHL.
Principalele piețe de desfacere pentru produsele Alro sunt Uniunea Europeană, dar compania are exporturi și în SUA și Asia. Combinatul este certificat cu ISO 9001 pentru managementul calității și are certificatele NADCAP și EN 9100 pentru unitățile de producție pentru industria aerospațială, produsele sale respectând standardele de calitate pentru aluminiul primar ale Bursei de Metale din Londra (London Metal Exchange – LME), cât și standardele internaționale pentru produsele laminate plate
Grupul Alro
Companiile care fac parte din Grupul Alro sunt: Alro S.A. – producătorul de aluminiu, Alum S.A. – producătorul de alumină, Sierra Mineral Holdings I, Ltd. – societatea minieră de extracție de bauxită, Vimetco Extrusion S.R.L. – procesator produse extrudate, Conef S.A. – administrarea portofoliului de acțiuni ale Alro, Global Aluminium Ltd. – entitate de tip holding și Bauxite Marketing Ltd. Având această structură, Grupul a creat un lanț de producție integrat, asigurând materiile prime pentru Alro.