Alro, ajutor umanitar în valoare de 300.000 de lei pentru refugiații din Ucraina

0
202

Alro se implică în criza refugiaților din Ucraina și a achiziționat saci de dormit, medicamente, echipamente și articole medicale, îmbrăcăminte, obiecte de igienă personală și motorină în valoare de aproximativ 300.000.

Potrivit reprezentanților Alro, sprijinul a fost solicitat de către autoritățile din Odessa.

„ALRO și ALUM se alătură companiilor care acordă ajutor umanitar refugiaților din Ucraina și au achiziționat și donat în regim de urgență saci de dormit, medicamente, echipamente și articole medicale, îmbrăcăminte, obiecte de igienă personală și motorină în valoare de aproximativ 300.000 de lei, acest ajutor umanitar fiind solicitat de autorităţile de la Odessa”, se arată într-un comunicat al Alro.

Mai mult de atât, opt camere ale Casei de oaspeți din Slatina sunt puse la dispoziția refugiaților.

„ALRO Slatina se alătură campaniei lansate de Guvernul României, “Ucraina – Împreună ajutăm mai mult“, care își propune să asigure asistență umanitară refugiaților din Ucraina prin coordonarea cu societatea civilă și organizațiile naționale și internaționale. Astfel, ALRO s-a înscris pe platforma online a acestei campanii și pune la dispoziția refugiaților ucraineni cele 8 camere ale Casei sale de oaspeți din Slatina, oferindu-le acestora și hrana necesară. Și la nivelul ALUM Tulcea s-au pus la dispoziția persoanelor refugiate de pe teritoriul Ucrainei prin intermediul autorităților locale 10 spații de cazare în cadrul Centrului de Formare Profesională din incinta societății cu asigurarea hranei necesare. Grupul ALRO va continua să ofere sprijin și să răspundă complementar nevoilor refugiaților ucraineni, dar și să sprijine eforturile autorităților și societății civile pentru a depăși această criză umanitară”, se mai arată în comunicatul citat.