Alocații de susținere pentru olteni

0
233

Aproximativ 150 de şomeri din judeţul Olt au încasat, în primele opt luni ale anului, indemnizaţii lunare în cuantum de 30% din valoarea şomajului, pentru că s-au încadrat în muncă înainte de expirarea perioadei de şomaj.

Potrivit prevederilor Legii 76 din 2002, persoanele care se angajează în perioada în care primesc indemnizaţie de şomaj beneficiază din momentul încadrării în muncă şi până la sfârşitul perioadei la care erau îndreptăţiţi să primească indemnizaţie de şomaj, de o sumă lunară neimpozabilă, în cuantum de 30% din indemnizaţia de şomaj. Pentru astfel de măsuri cheltuielile sunt suportate din bugetul asigurărilor pentru şomaj. „În perioada 1 ianuarie – 31august 2018, 145 de persoane s-au încadrat în muncă, înaintea expirării perioadei de şomaj”, a precizat Elena Iordache, purtătorul de cuvânt al Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă Olt.  În anul 2017, 265 de olteni au beneficiat de alocații de susținere, în timp ce 2016, nu mai puţin de 161 de şomeri şi-au completat veniturile portivit articolului 72 din Legea 76/2002. Acordarea acestor alocaţii reprezintă una din pârghiile prin care se poate interveni în reducerea şomajului de lungă durată.

Ilie Bîzoi