Aproape 50 de familii din judeţul Olt vor trebuie să dea înapoi banii încasaţi cu titlu de alocaţii de stat pentru copii. Şi asta întrucât au beneficiat în mod nejustificat de acest drept atât în ţară, cât şi în străinătate.
Inspectorii Agenţiei Judeţene pentru Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) Olt au depistat în 2018, mai multe cazuri de încasări ilegale a alocaţiilor de stat pentru copii, mai precis de plată dublă a alocaţiei pentru minorii ai căror părinţi lucrează în străinătate. „ În anul 2018 au fost constatate și emise un număr de 48 de debite internaționale, în sumă de 39.836 lei. Până la 31 decembrie 2018 a fost recuperată suma de 24.464 lei”, a precizat directorul executiv al AJPIS Olt, Ileana Ghiță.
Persoanele identificate lucrează în: Danemarca, Belgia, Italia, Elveția, Germania, Suedia, Marea Britanie, Irlanda, Olanda și Luxemburg. Acum, toţi cei depistaţi cu alocaţii duble trebuie să le returneze integral. Mai mult decât atât, oamenii trebuie să aleagă acum: ori primesc numai banii din România, în valoare de 84 lei de copil, ori cei din străinătate, care pot ajunge şi la 200 euro de copil, sau mai mult, în funcţie de ţara unde lucrează.
Regulamentul european spune că o familie poate primi ajutor social de la un singur stat, fie cel de adopţie, fie cel de domiciliu. Până acum, statele membre mergeau pe încrederea şi pe conştiinţa cetăţenilor şi nu cereau negaţie din statul membru. În prezent, printr-un protocol, s-a convenit ca din România să se ceară negaţii. Conform legislaţiei europene, orice copil născut în Uniunea Europeană a cărui părinţi lucrează cu forme legale în statele europene are dreptul de a primi o alocaţie subvenţionată de statul pe teritoriul căruia sunt angajaţi părinţii lui. Legislaţia, însă, prevede clar că nu pot fi încasate două alocaţii. Pentru a beneficia de alocaţie europeană, cel puţin unul dintre părinţi trebuie să lucreze cu contract legal în statul respectiv. În anul 2017 au fost constatate și emise un număr de 25 de debite internaționale, în sumă de 43.710 lei, în vreme ce în 2016, 21 de beneficiari de alocaţie de stat pentru copii din Olt au încasat acest drept, atât în ţară cât şi în străinătate, înregistrându-se astfel plăţi necuvenite. Pentru aceştia s-au constituit debite cu o valoare totală de 27.828 lei.