ALERTĂ METEO: Averse, tunete, vânt, grindină și vijelii în mai multe zone din țară

0
365

E alertă meteo în mai multe zone din țară. Administrația Națională de Meteorologie a emis marți o informare meteo de vreme rea valabilă pentru sudul, sud-estul și centrul țării, până miercuri.

De marți ora 10:00 până miercuri ora 8:00, în sudul, sud-estul și centrul țării, precum și în zona de munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică.

Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, grindină și vijelii.

Ploile vor avea și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 15…25 l/mp și izolat 30…40 l/mp, îndeosebi în estul Olteniei, în cea mai mare parte a Munteniei și în Dobrogea.