Colegiul Medicilor din România a emis o adresă prin care informează toate comisiile electorale din țară că reîncepe procesul electoral privind alegerile noilor organe de conducere. Astfel, turul al doilea va fi organizat în perioada 3-4 octombrie.
Medicul Viorica Calafeteanu, președintele Comisiei Electorale din cadrul Colegiului Medicilor (CM) Olt, a precizat că viitorul președinte al structurii din Olt va fi stabilit indiferent de numărul doctorilor care vor participa la procesul electoral.
„Am primit o circulară de la Colegiul Medicilor din România, iar pe 3-4 octombrie vor fi organizate alegeri, turul al doilea. Am primit acceptul de la DSP Olt, vom avea dezinfectant, măști, vom păstra distanțarea. Indiferent de numărul medicilor care participă, se validează alegerile, nu mai este nevoie de prezența de 50 plus unu”, a spus medicul Viorica Calafeteanu.
Pe 13 martie, conform Ordinului Ministerului Sănătății nr. 138228/13 martie 2020, din cauza epidemiei de coronavirus, alegerile membrilor în organele de conducere ale Colegiului Medicilor au fost amânate, fără a fi precizată o dată de reluare.
În primul tur, ce a fost organizat la începutul lunii martie, din cei 776 medici înscriși în CM Olt, au votat pentru alegerea structurilor de conducere doar 145 de doctori. Dintre aceștia cei mai mulți au fost medici specialiști.
Lista finală a candidaturilor pentru mandatul 2020, Consiliul Judeţean Olt, cuprinde următorii doctori: Cătălina Buzărnescu- medic de familie, Ecaterina Buzău – medic şef UPU Slatina, chirurgul Gabriel Chiriac, actualul şef al CM Olt – otropedul Marinache Costache, Aurelia Costescu – medic de familie, Mugurel Coteanu – neurolog, ginecologul Ion Eremia, Mădălina Iliescu – cardiolog, Mihaela Ionescu – medicină de familie, Mădălina Jianu – medicină de familie, Cătălina Mălăgeanu medicină de familie, Ileana Mihăilescu – Nefrologie, Mihai Mitruţoiu medic de familie, chirurgul plastician Florin Popa, Cătălina Popa – medic de familie, Marcel Popa – medic de familie, Costin Popescu – pneumologie, Damian Prundeanu – medicină de familie, Ionuţ Puenea – medic de familie, Liviu Radu – legist, Ion Viorel Rădulescu – medicină generală, Emilia Răileanu – Medicină generală, Radu Stoica – Medicină generală – Pediatrie, Mihai Tudor – Medicină de familie, Mihai Ungureanu – Medicină de Familie.
Din Consiliul Județean Olt va fi ales și viitorul președinte al CM Olt. Medicul Marinache Costache are două mandate în fruntea CM Olt, dar în acest an este concurat de doctori mai tineri, cum ar fi chirurgul plastician Florin Popa sau neurologul Mugurel Coteanu, ambii de la Spitalul Județean de Urgență Slatina.
Potrivit adresei Colegiului Medicilor din România, calendarul turului al doilea se prezintă astfel:
- 28 septembrie-2 octombrie – afișarea listelor cu alegători pe site-ul colegiilor teritoriale;
- 3-4 octombrie desfășurarea procesului electoral la nivel teritorial;
- 5-6 octombrie depunerea contestațiilor cu privire la desfășurarea procesului electoral;
- 7 octombrie – rezolvarea contestațiilor;
- 8 octombrie – trimiterea către Comisia Electorală Centrală a contestațiilor împotriva deciziilor comisiilor electorale locale;
- 9 octombrie – soluționarea contestațiilor trimise către Comisia Electorală Centrală;
- 10-11 octombrie primirea proceselor verbale întocmite de comisiile electorale locale privind desfășurarea alegerilor și validarea alegerilor colegiilor teritoriale;
- 17-18 octombrie convocarea consiliilor teritoriale în vederea alegerii conducerii la nivel local și a reprezentanților în adunarea generală;
- În perioada 19-25 octombrie convocarea Adunării generale a CMR și organizarea alegerilor pentru organele de conducere ale CMR.