Alegeri europarlamentare – Locurile în care PSD nu a primit niciun vot

0
486

În mai multe secții de vot din județele Harghita și Covasna, PSD a fost ignorat total de alegători, duminică, la alegerile europarlamentare. Potrivit rezultatelor provizorii ale scrutinului, publicate de Biroul Electoral Central (BEC), formațiunea politică nu a primit niciun vot potrivit mediafax.

La 12 secții de vot din județul Harghita și la o secție din județul Covasna, PSD nu a înregistrat niciun vot, duminică, la alegerile europarlamentare.

Datele provizorii publicate de BEC arată că în județul Harghita, PSD nu a avut niciun alegător la o secție de vot din orașul Vlăhița și în câteva sate din comunele Ciucsângeorgiu, Corund, Dârjiu, Feliceni, Frumoasa, Lunca de Sus, Mărtiniș, Mugeni, Ulieș și Zetea, iar în alte 35 de secții a primit câte un singur vot.

Aceeași situație, cu opțiuni zero pentru PSD, s-a înregistrat și în județul Covasna, la o secție de vot din comuna Malnaș, iar formațiunea politică a primit doar câte un vot în alte 16 secții din județ.

În ambele județe, alegerile europarlamentare au fost câștigate de UDMR, care a obținut 83,23% în Harghita și 69,00% în Covasna. Pe următoarele locuri, în județul Harghita se află PNL cu 4,70%; Alianța 2020 USR PLUS – 4,03% și PSD – 3,58%, iar în județul Covasna: PNL cu 8,60%; Alianța 2020 USR PLUS – 7,58% și PSD – 6,23%.

Sursa: stiripesurse.ro