Albotă: ”Cardul de energie – o gură de oxigen pentru familiile și persoanele aflate în dificultate”

0
141

Deputatul Emil Albotă a vorbit în exclusivitate despre cardurile de energie. Acest ajutor are forma unui card emis pe suport de hârtie, cu care se pot plăti facturi de energie (total sau parțial). Ajutorul se acordă în două tranșe, a câte 700 lei fiecare. Servicii/produse care se pot plăti: electricitate, gaz, energie termică în sistem centralizat de termoficare, butelie, lemn de foc, păcură, peleți și alte materiale de încălzire.

Se pot plăti facturi curente sau restante, doar pentru locul de consum de la domiciliul beneficiarului. Cu un card se pot face mai multe plăți, către mai mulți furnizori, până la epuizarea sumei.

Identificând o nevoie urgentă în acest sens, PSD a fost promotorul acestei forme de sprijin pentru categorii întregi de persoane vulnerabile, puse în fața unei avalanșe de scumpiri, mai ales a energiei.
De asemenea, tot PSD a indicat ca finanțarea lor să fie obținută din fonduri europene, de aceea, implementarea efectivă a acestui proiect va fi făcută de MIPE – Ministerul Investițiilor și fondurilor Europene, minister aflat în atribuția partenerilor de guvernare.
Pentru a nu exista sincope și a nu mai exista o atitudine inadecvată de ”amendare” a celor care utilizează greșit acest card, enunțată încă de acum, când nici măcar n-a început distribuirea în masă a cardurilor, PSD este dispus să sprijine MIPE pentru elaborarea unor proceduri, astfel încât să se afișeze o atitudine de parteneriat cu cetățeanul.
Cardul de energie este un ajutor extrem de necesar – în realitatea crizelor multiple cu care se confruntă și România – care se alătură celorlalte măsuri de sprijin inițiate de Partidul Social Democrat.
Are o valoare de 1.400 de lei cu care puteți plăti facturile la energie electrică, energie termică centralizată, gaze, butelie, lemne pentru foc, păcură, peleţi şi alte materiale de încălzire.
Sprijinul va fi distribuit în două tranșe, a câte 700 de lei fiecare: în februarie 2023 și în septembrie 2023.” a transmis Albotă.
Cine sunt beneficiarii?
-Pensionarii cu venitul sub 2.000 de lei lunar, inclusiv;
-Pensionarii cu invaliditate, cu venitul sub 2.000 de lei lunar, inclusiv;
-Persoanele cu handicap grav, accentuat sau mediu, cu venitul sub 2.000 de lei lunar, inclusiv;
-Familiile cu alocație de susținere;
-Familiile și persoanele cu ajutor social;

Venitul lunar total de la nivelul locuinței (punctului de consum) se împarte la numărul membrilor familiei, iar suma rezultată trebuie să fie mai mică de 2.000 de lei.
Cardurile de energie vor fi distribuite pe parcursul lunii februarie, iar persoanele care au întrebări punctuale legate de plata ajutorului la încălzire, pot apela, de luni până vineri, între orele 08:00-20:00, numărul de telefon: 031 9966 – un call-center specializat pus la dispoziție de Poșta Română.