Firmele de pompe funebre din Olt au câştigat în anul 2017 în total peste 770 milioane ROL din afacerile cu morți. Asta dacă este să ne luăm după profitul net declarat de acestea.
Doar șapte firme de profil au declarat că au obținut profituri în 2017 (n.r potrivit ultimei declarații de venit), deşi la nivelul judeţului sunt aproximativ de două ori mai multe firme. Un simplu calcul arată că, în medie, fiecare ar fi încasat puțin peste 11.000 RON pe an, adică aproximativ 920 RON pe lună, în condițiile în care un pachet complet de servicii care include îmbălsămare, sicriu, coroane, jerbe, aranjamente florale, transport, organizare de parastas poate costa 7.500 de RON sau poate chiar mai mult în funcție de calitatea produselor și serviciilor.
Potrivit datelor oferite de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Olt, pe baza situațiilor financiare de la Ministerul Finanțelor Publice, la solicitarea Gazeta Oltului, nu mai puțin de 10 societăţi din Olt care au trecut ca domeniu activități de pompe funebre și similare, figurează cu angajați, restul firmelor declarând că nu au angajați. Pe piaţa contează însă numai șapte, care au declarat către organele fiscale că au obținut profituri. Anual, în judeţul Olt, mor în medie cam 5.500 de persoane, potrivit statisticilor. Însă nu știm câte dintre familiile celor decedați sau aparținători ai acestora apelează la serviciile unor firme de pompe funebre. Cert este că, cifra de afaceri totală a firmelor din acest domeniu de activitate în județul Olt a fost în 2017 de 1.568.105 RON. Cea mai mare cifra de afaceri în 2017, conform sursei citate, a fost realizată de Ecumenic Funerar SA din Slatina cu 483.926 RON, cu un număr mediu de opt salariați în 2017. Pe locul doi se situează Funerare Cristian-Clocociov SRL din Slatina cu o cifră de afaceri de 467.889 RON și cinci angajați. Locul trei este ocupat de Dinastia-Servicii Funerare SRL din Slatina cu o cifră de afaceri de 146.806 RON. Pe locul patru se situează Modern Funercor SRL din Corabia cu un angajat și o cifră de afaceri de 120.096 RON. Locul cinci, în ceea ce privește cifra de afaceri este ocupat de Memory Ynfinity SRL din Slatina societate care figurează cu un singur angajat care a înregistrat o cifră de afaceri de 94.488 RON. Locul șase revine societății Dyatmir Funerare SRL din Slatina, cu doar un angajat și o cifră de afaceri de 82.855 RON. Locul șapte este deținut de Cat Pompe Funebre SRL din Slatina, un singur angajat, cu o cifră de afaceri de 61.699 RON. Locul opt este ocupat de de Servicii Funerare Cristian și Amelia SRL din Piatra Olt cu o cifră de afaceri de 54.870 RON și un singur angajat. Penultima poziție în acest clasament este ocupată de Latan Raul&Claudia SRL din Leotești ( un singur angajat) cu o cifră de afaceri de 30.805 RON. Ultima poziție este ocupată de Candela Vieții SRL din Caracal cu 24.671 RON, cu un singur angajat. Din cele 10 firme care au generat cifre de afaceri doar cinci au declarat că au avut și profituri nete în 2017. Aceste firme sunt: Modern Funercor SRL cu un profit net declarat de 31.056 RON; Latan Raul&Claudia SRL cu un profit net de 15.182 RON; Memory Ynfinity SRL cu un câștig net declarat de 12.491 RON; Servicii Funerare Cristian și Amelia SRL cu un profit net obținut în 2017 de 6.520 RON; Dyatmir Funerare SRL cu un profit de 6.126 RON; Lili&Cristi Funerare SRL din Slatina cu un profit net de 5.526 RON și Dinu Gavrilov Funerare SRL din Caracal cu un profit net declarat de doar 326 RON. „Primii șapte profesioniști din Registrul Comerțului Olt cu activitate încadrată la Cod CAEN 9.603 -activități de pompe funebre și similare, conform datelor din situațiile finaciare pentru anul 2017 obținute de la Ministerul Finanțelor Publice, au înregistrat un profit net cumulat de 77.227 RON. Nu există alți profesioniști cu profit, conform criteriilor de selecție”, a declarat Claudia Liana Jurge, directorul Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Olt. Oricât de mici ar părea profiturile acestor firme afacerile pe seama morții sunt multe și bănoase. O industrie care aduce venituri substanțiale celor care au decis să investească în moarte.
Ilie Bîzoi