Afacerile celor mai puternici transportatori rutieri de mărfuri din Olt. Vezi care sunt aceștia

0
1391

Primele zece companii care activează în sectorul transportului rutier de mărfuri din Olt au generat cifre de afaceri cumulate de peste 92 milioane RON (mai exact 92.071.532 RON).

Potrivit datelor oferite de Oficiul Registrului Comerţului de pe lângă Tribunalul Olt, pe baza situațiilor financiare de la Ministerul Finanțelor Publice, la solicitarea Gazeta Oltului,  doar două firme de profil din cele zece din județul Olt care au generat cele mai mari cifre de afaceri în 2017 au declarat că au obținut profituri.

Cea mai mare cifra de afaceri în 2017, conform sursei citate, a fost realizată de Nati Olimpia SRL din Corabia cu 21.556.831 RON cu un număr mediu de 56 de   angajați. Pe locul doi se situează Evo Salcia Trans SRL din Slatina cu 14.066.188 RON cu un număr de doi angajați. Locul trei este ocupat de Transport Spricul Junior SRL, din Balș, cu o cifră de afaceri de 11.982.147 RON și un număr mediu de salariați de 28. Pe locul patru se situează Data Logistic SRL, din Găneasa, sat Oltișoru, cu o cifră de afaceri realizată în anul 2017 de 10.469.196 RON cu un număr de trei salariați. Locul cinci, în ce privește cifra de afaceri, este ocupat de Mihalipam Cargo SRL, din Poganu, societate care a înregistrat o cifră de afaceri de 6.732.341 RON cu șapte salariați. Locul șase revine societății Victoria Over Top Servtrans SRL, din Pescărești, cu 12 angajați și o cifră de afaceri de 6.440.002 RON. Locul șapte este deținut de Grig Emy Kimtrans SRL, din Balș, cu 26 de angajați și o cifră de afaceri de 5.814.215 RON. Locul opt este ocupat de Avanti Trucking SRL din Caracal cu șase angajați și o cifră de afaceri de 5.297.277 RON. Penultima poziție în acest clasament este ocupată de Robstil Serv SRL din Slatina cu o cifră de afaceri de 5.028.546 Ron și 10 angajați. Ultima poziție este ocupată de Europasped SRL din Slatina cu 4.684.789 RON cu un singur angajat. Paradoxal este faptul că doar două din cele 10 firme care au generat cifre de afaceri au avut și profituri nete în 2017. Aceste  firme sunt: Transport Spricul Junior SRL cu un profit net declarat de 1.826.606 RON; Alex Andersen Transport SRL din Slatina cu un profit net de 701.669 RON; Mapamond Cargo Transport SRL din Slatina cu un câștig net de 554.475 RON; Alicomtex SRL din Slatina cu un profit net de 552.561 RON; White Wolf Alextrans SRL din Mărunței cu un profit net de 540.491 RON; Data Logistic SRL cu un profit net de 488.466 RON; Valcodek Dia Trans SRL din Balș cu un profit net de 474.174 RON; Elisa Autoservizi G&P SRL din Dobroteasa cu un profit de 464.508 RON; Gelman Eurotrans SRL din Slatina cu un profit net de 397.820 RON și Petrostar Com SRL din Slatina cu un profit net de 387.762 RON.

„Primii zece profesioniști din Registrul Comerțului Olt, cu activitate încadrată la cod CAEN 4941Transporturi rutiere de mărfuri, conform datelor din situațiile financiare pentru anul 2017 obținute de Ministerul Finanțelor Publice au înregistrat un profit net cumulat de 6.388.532 RON, a precizat Claudia Liana Jurge, directorul Oficiului Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Olt.