Adrian Chesnoiu: Va fi reluat certificatul de depozitare!

0
162

De anul acesta va fi reluat certificatul de depozitare, a anunțat joi ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu, într-o emisiune la DCNewsTV. Măsura are în vedere ca fermierii să își poată păstra cerealele pentru a putea beneficia de un preț cât mai aproapiat de cel de pe piețele și bursele internaționale.

„Din noiembrie, când încep marile tranzacții pe piața de cereale, prețul este crescător. Anul acesta, a fost influențat prețul și de celelalte crize care au apărut, cum ar fi criza la energie, gaze”, a spus Chesnoiu, arătând că depozitul la grâu trebuie să aibă niște caracteristici speciale.

„Nu e o magazie, deși, pe perioade scurte de timp, poate fi păstrat grâul și în magazii sau în silo bag-uri, sunt acele pungi pe care le așează fermierii și pun grâul în ele. E o companie chiar românească producătoare”, a continuat ministrul Agriculturii.

Acesta a precizat, de altfel, că nu toate depozitele sunt ale corporațiilor: „Sunt și români care dețin foarte multe depozite și capacități de stocare destul de mari”.

Chesnoiu a ținut să sublinieze faptul că România are o capacitate de depozitare de 12 milioane de tone pentru grâu, care ar trebui folosită pentru a veni în sprijinul fernmierilor.

„În trecut, a existat un mecanism cu un certificat de depozitare. A fost un mecanism funcțional. Anul acesta, îl vom relua! Nu numai atât! Noi trebuie să venim cu mecanisme complementare. În primul rând, cu un pachet de finanțare pentru fermieri, astfel încât să le creăm independența financiară. Pe diferitele etape din ciclul agricol, noi trebuie să venim cu măsuri. O să avem un pachet de legi pentru capitalizarea fermierilor români. (…) Pachetul de legi care vizează capitalizarea fermierilor va fi destinat asigurării, refinanțării creditelor pe ei le au astăzi. De cealaltă parte, schema de certificate de depozit pentru cei din vegetal astfel încât să aibă posibilitatea să țină în depozite cantitatea de cereale pentru a beneficia de un preț cât mai aproape de cel tranzacționat pe piața și pe bursa internațională a cerealelor”, a explicat Adrian Chesnoiu avantajele pe care le poate aduce certificatul de depozitare.

Sursa: www.agro-tv.ro