Anul agricol 2021-2022 se anunță unul bun din primele estimări, a anunțat ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Adrian Chesnoiu. Acesta a precizat că România stă bine la capitolul depozitare astfel că țara noastră poate stoca circa 29 de milioane de tone din culturile fermierilor.
”A început campania de recoltat în anumite județe, cei drept pe suprafețe mici la cultura de orz. Eu zic că așa cum arată culturile acum suntem într-o situație bună, stabilă. Nu îmi fac niciodată previzionări ale producției pentru că cel mai important lucru este atunci când tragi linie la finalul campaniei de recoltat și știi pe ce te poți baza, pe ceea ce ai în magazie. Dar așa cum arată culturile, ploile din ultima perioadă au revigorat culturile de toamnă și ne dau încredere pentru cele de primăvară”, a declarat ministrul miercuri – 8 iunie într-un interviu acordat pentru DC News.
Acesta a admis însă că se poate vorbi în prezent și despre seceta care a afectat culturi în anumite zone agricole din țară. ”S-a vorbit de secetă pentru că a fost o perioadă de la începutul anului agricol 2021-2022 când cantitatea de precipitații care a căzut a fost una deficitară, comparativ cu ceilalți ani. Însă rezerva de apă din sol din anul precedent a fost oarecum suficientă. Desigur că sunt anumite zone punctuale unde într-adevăr putem discuta despre o manifestare mai accentuată a fenomenului de secetă dar per ansamblu media va fi una bună. La acest moment sunt semne bune (ale anului agricol n.r)”, a mai punctat ministrul.
România poate stoca 29 de milioane de tone de cereale
Adrian Chesnoiu a vorbit și despre nivelul de stocare pe care România și-l permite. ”În momentul de față noi avem 29 de milioane de tone capacitate de depozitare, 15 milioane de tone în magazii și 14 milioane în silozuri. Sunt sigur și fermierii mici care vând direct din câmp și nu au capacitate de depozitare dar cei mijlocii care se îndreaptă spre performanță au deja magazii-tampon de depozitare. În plus de asta noi”, a subliniat demnitarul.
Acesta a completat însă că trebuie să ținem cont că nu vom ajunge anul acesta la nivelul de producție de anul trecut, pentru că anul 2021 a fost unul aproape perfect unde s-a obținut maximul de producția înregistrat în România în ultimii 20 de ani. ”Pe de altă parte spațiile de depozitare sunt cuprinse și pentru culturile de primăvară, adică vom avea un decalaj între recoltatul culturilor de toamnă și cel pentru culturile de primăvară. Și asta ne va permite să nu acumulăm cantități mari și blocaje nici în port, nici în depozitele celor care fac comerț cu cereale”, a iterat oficialul guvernamental pentru sursa citată.
Acesta a explicat că la cum merg acum prețurile la cereale pe burse fermierii români nu vor rămâne pe minus.
Sursă: agrointel.ro