Acuzații grave în cazul morții asistentei de la Centrul de Reabilitare Caracal. Medic caracalean către aparținător: „Bă, porcule!”

1
14538

Eugenia Haită a murit pe 26 octombrie, la Spitalul Caracal, din cauza COVID. Femeia era asistent la Centrul de Abilitare și Reabilitare Caracal, aflat în subordinea DGASPC Olt, și a fost testată conform „Metodologiei de supraveghere a sindromului respirator acut cu noul coronavirus” emis de Institutul Național de Sănătate Publică. În baza legislației, toți angajații din căminele de bătrâni și din centrele de reabilitare, dar și beneficiarii, sunt testați la un interval de două săptămâni.

Povestea ei arată exact chinul prin care trec pacienții în stare gravă, disperarea, teama, dar și trauma familiei. Peste suferința pacienților se adaugă și epuizarea medicilor, dar și lipsa lor de tact de a gestiona situații de viață și de moarte, mai ales că familiile muribunzilor nu prea înțeleg exact ce se întâmplă. Medicul de la Terapie Intensivă din cadrul Spitalului Caracal, Ionuț Năstase, care are o convorbire cu fratele decedatei, a avut un limbaj suburban, folosind expresii care nu-i face deloc cinste.

Parcursul pacientei Eugenia Haită, de la confirmarea ei cu virusul SARS-COV2 și până când trupul ei ajunge la morga Spitalului Caracal, este prezentat pe larg de familia decedatei. Femeia are o fiică de 28 de ani, iar în urmă cu trei luni devenise bunică. Își dorea o viață liniștită la Cezieni (Olt), unde își ridicase o casă. Acest virus a răpus-o în mai puțin de zece zile, deși era „sănătoasă tun”, așa cum spune familia.

Confirmarea cu virusul SARS-COV2

Pe 14 octombrie, cei de la DSP Olt merg în Centrul de la Caracal unde iau probe, fiind testată inclusiv Eugenia Haită. Testul este lucrat la o clinică privată, unde DSP Olt are contract. Este evident că asistentei i s-au prelevat probe de către cei de la DSP fix în centrul în care lucra. În ciuda acestui lucru, DSP Olt a precizat pe 28 octombrie, atunci când a anunțat decesul femeii, că „a fost depistată pozitiv cu infecția COVID-19 la un centru Medical privat din Caracal, probă recoltată la cererea pacientului”. Se pare că au fost omise date importante, că femeia era asistent medical în Centrul de Reabilitare Caracal și că a fost testată conform metodologiei.

Pe 17 octombrie, asistenta și alte două colege sunt anunțate că sunt infectate cu virusul SARS-COV2 și merg la spital pentru evaluare. Cele două colege nu au complicații și pleacă acasă, însă Eugenia Haită are afectare pulmonară și se internează la Spitalul Caracal.

Fratele Eugeniei Haită, Marcel Safta, spune că femeia a început să se simtă foarte rău după ce a început tratamentul. Pacienta avea momente când lua tratamentul și momente când nu-l lua.

„La două săptămâni ele erau testate, pentru că lucra în cadrul Centrului de Reabilitare Caracal, ea nu a fost testată la privat, le testau ei. Ea a chemat salvarea și s-a dus la spital, și ea și celelalte două colege care au ieșit pozitiv. Ei i-au spus că are 25 la sută afectat plămânul. Ea cu două zile înainte a pus niște flori în grădiniță, a transpirat, a luat-o cu frig, a doua zi a început să tușească un pic, duminică a mai tușit un pic, dar nu cred că era din cauza COVID. Au pus-o să refuze internarea, dar ea nu a vrut, și a cerut să se interneze. Celelalte două au refuzat internarea. Luni dimineață i-au adus tratamentul, fiind cadru medical a vrut să verifice. I-a dat o pastilă din aia de HIV, Kaletra, iar ea a zis că o refuză. Un medic de la Terapie Intensivă, care s-a nimerit atunci pe tură, i-a spus că trebuie să ia schema, că așa cere protocolul. Ea a zis atunci că nu ia nimic. Ea era infectată cu câteva zile înainte, avea opt-nouă zile și nu avusese probleme. Luni dimineață, la ora 8.00, le-a zis că le ia, s-a speriat. La 10.30-11.00 a făcut pe ea, a făcut diaree și urină, nu se putea ridica. După ce a făcut pe ea, a început să ne sune. Ne spunea că o arde totul pe interior. Când a venit la ora 1.00 cu tratamentul, a spus că nu le mai ia, dar medicii au început să insiste. După amiază, i-a fost și mai rău și a început să ne sune. Ne spunea să facem cum facem să încercăm să o luăm acasă că se simte foarte rău, nu știu dacă de la tratament sau de la COVID. Eu îi spuneam să-l ia, seara la 19.00 i-au dat iar, a doua zi l-a refuzat. A zis că nu mai poate, că nu mai are aer, că o doare carnea pe ea. Doctorul ne spunea că refuză tratamentul, că nu are ce să-i facă. Noi cu gura pe ea, să ia tratamentul în continuare. Făcuse pe ea, dar nu venea nimeni să o schimbe. Nu mai simțea când făcea pe ea, decât se pomenea udă”, a spus fratele femeii.

Atmosferă de panică de la Terapie Intensivă

Pentru că starea se agrava, medicii caracaleni au decis să o transfere la Terapie Intensivă. Femeia a relatat familiei, în desele convorbiri telefonice, despre atmosfera din Secția de Terapie Intensivă a Spitalului Municipal Caracal.

„Ne spunea să ne ducem să o luăm că o omoară. Am început cu telefoane. Nu avea nicio problemă de sănătate, era sănătoasă tun. Avea 52 de ani, nu a suferit de nicio boală.  Ea m-a crescut, e mai mare ca mine cu patru ani, Gigica îi spuneam eu. Miercuri au băgat-o pe Terapie, joi ne-a spus că se simte foarte rău, vorbeam cu ea la telefon. Ea le-a spus de la început că este și ea asistent medical, îi ruga să aibă grijă de ea, să nu o lase să moară. Asistentele erau terorizate de către medici, nu vorbeau, le era frică de medici. Îmi spunea că a intrat în Pușcăria Iadului, că îi e foarte frică. Era o atmosferă de panică, toată lumea este panicată. Faptul că sunt îmbrăcați așa, că nu îi încurajează deloc, nu vorbeau, nu-i spuneau nimic. Nu mai știu ce să cred”, a mai spus fratele decedatei.

Convorbirea cu doctorul de la ATI este halucinată

Fratele asistentei acuză cadrele medicale de la Secția ATI a Spitalului Caracal că nu au ajutat-o pe femeie, deși aceasta cerea insistent ajutor. Disperată, familia a sunat la 112.

„Am sunat un prieten și mi-a spus că să sun la 112. De aici mi s-a făcut legătura la spital, la asistenta șefă. I-am spus că are nevoie de ajutor, să meargă până la ea. Asistenta mi-a spus că nu poate merge la ea așa când vrem noi, că ei merg la pacient doar atunci când le administrează tratamentul. Eu i-am spus da, dar este într-o stare foarte gravă. Mi-a spus că nimeni nu a fost la ea, nici ea, nici medicul. Am sunat la Poliția Caracal. Polițistul a dat numărul meu de telefon doctorului, îl știa și m-a sunat”, a mai spus fratele femeii.

Bărbatul este sunat de medicul din Terapie Intensivă, Ionuț Dragoș Năstase. În loc să-i ofere date despre starea femeii, medicul are un limbaj cel puțin nepotrivit și-l face „porc” pe aparținător. După discuția cu medicul, pacienta este scoasă din Terapie Intensivă și aruncată într-un salon la Pneumologie.

„Mergeam spre Drăgășani și m-a sunat un număr ascuns, era medicul. Mi-a spus că este doctorul cutare, că atunci nu i-am reținut numele, și i-am făcut semn copilului să-l înregistreze. M-a întrebat dacă o știu cu probleme psihice. M-a făcut în toate felurile. La cinci minute m-a sunat sora mea și mi-a spus că a scos-o afară din Terapie, că este pe scările spitalului, că s-a supărat că am sunat eu la poliție: »S-a supărat că de ce ai sunat tu la poliție!», așa mi-a zis. Apoi au luat-o și au internat-o la TBC, dar despre asta nu scrie nimic în fișă. A dat-o afară de la Terapie și a băgat-o la TBC. M-a sunat ea în 10 minute și mi-a spus că e curat acolo, că era cu două fete în salon, că este bine. Ea a încercat să-mi spună că este mai bine, s-a speriat că îi era teamă că o dau afară din spital, că eu tot sunam. Era urinată pe ea, mi-a spus că au ajutat-o fetele și au schimbat-o, era murdară. În pijamale au dat-o afară, cu bagaje cu tot. Mi-a spus să nu mă mai duc acolo, că poate se supără și doctorița și că o dau și ăștia afară. Seara m-a sunat cumnatul meu că o sunase o colegă de cameră că a intrat în comă și au dus-o înapoi la Terapie Intensivă și că nu mai poate lua legătura cu ea. De atunci n-am mai știut nimic de ea până luni seara (n. red- 26 octombrie). Asta a fost toată povestea, nu spune nimic de TBC, s-a mușamalizat tot”, a mai spus bărbatul.

Redăm intergal convorbirea cu medicul:

-Da, da, domnule doctor!

– O știți cu probleme psihice?

– Nu are probleme psihice, nu mă luați așa!

– Cum va luai? V-am pus o întrebare, dacă vă știți cu probleme psihice, că mie așa mi se pare!

– De ce vi se pare? Ați fost la ea?

– Da, bineînțeles!

– Eu acum 20 de minute am vorbit cu asistenta șefa Dobre… care îmi spune că nu a fost nimeni la ea.

– Dobre sau Dobrescu…

– Asistenta mea este Tudoran, nu Dobre, de la Terapie Intensivă…

– Asistenta șefă, poate n-am reținut eu numele. Am vorbit acum 20 de minute cu ea și mi-a spus că nu a fost nimeni la sora mea. Mi-a spus că acolo la ea se merge doar după ce se prepară tratamentul și se merge cu tratamentul preparat, nu se merge doar în vizită, să o vadă ce face.

– Nu, nu, se intră de multe ori acolo.

– Ați fost dumneavoastră la ea acolo? Mai mergeți o dată și sunați-mă după telefonul ei, să vorbim.

– De ce?

– Pentru că eu nu cred că ați fost acolo! Vă mai duceți o dată. Îmi spuneți că are probleme psihice, dacă nu merge nimeni la ea, înseamnă că are probleme psihice?

– Da ce este cu telefonul la poliție, să spună că este căzută din pat și că nu o ajută nimeni să se ridice.

– Exact, nimeni!

-Niciunul dintre dumneavoastră nu ați ajutat-o și nu mergeți la ea. O lăsați să moară? Ce se întâmplă cu covidul asta, ne lăsați să murim dacă avem covid. Ați internat-o ca să moară, că poate avea alte șanse.

-Că de ăștia ca dumneavoastră, de familii din astea psihopate noi am mai dat pe aici, noi știm despre ce este vorba!

– Mă faceți psihopat și pe mine!?

-Da, și ți-o dau acasă dacă mai vii cu prostii și îmi ameninți asistenta.

– Știți că am vorbit cu asistenta?

– Domne, am fost la ea!

-Domnule doctor sunteți atotputernic, cine vă credeți de mă luați așa?

– Dumneavoastră sunteți om, de ce ați sunat la poliție dacă nu este căzută pe jos.

– Cum adică nu este, nu este îngrijită bine. Nu mergeți la pacient!

– Eu ți-o dau acasă, știi că am acest drept!

– Păi de ce să mi-o dai acasă, ești plătit să o ții la spital și să o tratezi!

-Nu este de Terapie Intensivă, eu vă spun…dumneavoastră abuzați, dați telefon!

-De ce luați bani, ca să ne dați bolnavii acasă? Nu înțeleg!

-Unde ești tu acuma?

– Eu am plecat spre Drăgășani, dacă vreți vin la Caracal!

– Ia veniți, domne, la Caracal, să stăm noi de vorbă! Păi credeți că noi nu am mai întâlnit asemenea situații, cu asemenea pacienți. Că e căzută pe jos! Dacă nu e căzută pe jos, înseamnă că este pacientă psihică. Ce dracu îmi tot spui tu mie!? Cine dracu te crezi tu? Nu sunt obligat să o țin în Reanimare, atâta timp cât nu este de Reanimare! Ești de acord cu mine? Eu am această putere de decizie, să spun că nu este de Reanimare! Și ți-o fac pachet acasă! Spuneți că este căzută pe jos, cum să aveți atâta nesimțire. Tu dai telefon la asistente să le ameninți, bă, porcule! Crezi că nu am mai dat de asemenea…

-Domn doctor, ați făcut o școală degeaba. Mă bucur că vorbiți așa cu mine!

Medicul de la ATI: „Era conștientă și cooperantă. Înțeleg suferința familiei”

Medicul de la ATI Caracal, Ionuț Năstase, a precizat că a procedat corect în cazul femeii, dar înțelege suferința familiei. Spune că limbajul său are legătură cu reacțiile nepotrivite pe care le-a avut ginerele femeii.

„Înțeleg suferința familiei, avea 52 de ani, dar nu înțeleg ce acuză…Pacienta era foarte bine când am transferat-o. În locul ei a venit o altă asistentă de la Balș, mult mai grav, care a murit și ea. A plecat bine, bine, am dat-o pe căruț, conștientă, dar în pijamale, în ce era să plece, în rochie!? Ulterior, starea s-a degradat și am luat-o din nou în Terapie. Starea se degradează brusc, nu aveam cum să prevăd asta. Era conștientă, cooperantă, saturații foarte bune, de peste 90 la sută. N-am dat-o acasă, am tratat-o corect. De unde să ghicesc că moare pacienta. Starea se degradează brusc, așa face acest virus, mulți se degradează așa. Avem tineri în Terapie, spunem familiilor că starea s-a mai îmbunătățit, după care în două zile mor. Nu poți să anticipezi, avea 90 la sută saturație, nu puteam să ghicesc că se va degrada. Ea tot în spital a stat, că stătea în Terapie, că stătea pe secție, a fost tratată la fel. Să nu credeți că dacă stătea în Terapie era alta evoluția. Procedura a fost corectă. Scrie în foaie toată procedura, nu-i adevărat că nu scrie. Și ei m-au enervat, mă sunase ginerele ei înainte și ce a fost la gura lui…m-a șocat”, a spus medicul.

Fiica femeii, Larisa Haită, a precizat că mama sa nu trebuia să fie scoasă din Terapie, starea ei fiind în continuare gravă.

„Eu zic că la muncă s-a infectat. Noi aveam dezinfectanți, avea mare grijă. Se gândea la mine, că am copil mic, purta mască, se proteja. Eu m-am testat și nu am. Înainte au mai fost cazuri confirmate la ei în centru, era a doua oară când erau testate, chiar intrase în tură în acea dimineață. Sunt tare nemulțumită de modul cum s-au comportat cu ea. Mai mult, în foaie nu scrie că au scos-o din Terapie și au ținut-o o zi la Pneumologie. Ea nu era de scos de la Terapie, a rezistat doar o zi pe secție. Medicul a vrut să ne demonstreze….A pus mai presus orgoliul și mândria lui, dar trebuia să-și facă treaba. Foaia de observație nu are semnătura medicului Năstase, de ce nu și-a asumat ce a făcut. Cum și-a permis să vorbească cu noi așa!? Am contactat un avocat din Craiova, să vedem dacă putem face ceva. După salon au luat-o cu saturație de 60 la sută. Ea nu trebuia scoasă din Terapie. Nu mai putem…din cauza virusului a murit, dar nici nu s-a încercat nimic. Nu este același lucru să primești îngrijiri medicale la Terapie, decât pe salon. Nimeni nu își dă interesul. Tratamentul le era dus de către infirmiere, știa o infirmieră să-i facă tratamentul? Sunt trimise infirmierele la tratament, ei nu intră acolo. Că a stat pe Secție de Pneumologie o zi, nu scrie nimic în foaie”, a spus fiica femeii.

Director medical: „Pacienta avea saturații de 90 la sută și a fost mutată pe secție”

Directorul medical al Spitalului Caracal, medicul Alexandra Popa, a precizat că pacienta a fost transferată pe secție, pentru că starea ei se îmbunătățise, ajungând la saturații de peste 90.

„În realitate, nici vorbă să fie fost dată afară din Terapie, niciun pacient din ATI sau din oricare secție nu pleacă pe picioarele lui, întotdeauna când pacientul este transferat este echipat, cu mască, cu mănuși, cu botoși în picioare și este transportat pe căruț, dacă îi permite starea, sau pe targă, dacă nu îi permite starea. Starea se îmbunătățise, avea o saturație de oxigen de 90 la sută, atunci a fost transportată cu căruțul. Acest lucru se întâmpla pe 23 octombrie. Pacienta avea o saturație la acel moment de 90 la sută. Când intrase în ATI, avusese o saturație de 80 la sută. Cu tratament și cu oxigen, saturația i-a ajuns la 90 la sută, moment în care s-a transferat pe Secția de Pneumologie, pentru că în același timp, secția oricum era plină, de două săptămâni ATI-ul este plin permanent, și atunci când un pacient ajunge la saturații bune, la peste 90 la sută, se transferă pe o secție care are oxigen, ca să poți să preiei un alt pacient. Peste o zi, pacienta Haită a început din nou să desatureze, a ajuns la saturații de 60 la sută. S-a luat legătura cu ATI și se transferă din nou. Ea nu a fost căzută din pat,  i s-au făcut poze în acel moment ca să vadă familia că nu este căzută din pat. Putem să o luăm ca schimbare de comportament”, a spus doctorița Popa.

Experiența de la morga Spitalului Caracal

Femeia a decedat luni, 26 octombrie, la ora 21.30, iar fratele ei a mers să-i ridice trupul de la morga Spitalului Caracal. Caracaleanul a rămas șocat când a văzut că angajații de la morgă nu purtau niciun fel de echipament de protecție.

„M-a întrebat dacă vreau să o identific. Am intrat acolo cu femeia respectivă, ea fără mască, fără mănuși, la morga Spitalului Caracal. Eu aveam mănuși, mască, ea nimic. I-a desfăcut fermoarul doar la cap, dar am tras mai jos și am văzut că avea pe ea sânge, bucăți de plămâni, sau ceva, când și-a dat sufletul a vomitat pe ea. Nu a vrut să ne o îmbrace, așa ne-au dat-o, în sac. Am întrebat de ce nu m-au lăsat să o văd în spital și la morgă m-au lăsat. Femeia de la morgă nu era echipată cu nimic. Am întrebat câți mor pe zi, și a zis șapte-opt până în 10 pe zi, numai de Covid. Femeia de la morgă mi-a spus că ei sunt imuni, că ei nu cred că mai iau”, a conchis bărbatul.

Pentru că apar zilnic tot felul de teorii și informații controversate despre COVID, pentru că medicii bâjbâie în găsirea unei scheme potrivite fiind un virus nou, cu care nu s-au mai întâlnit, oamenii sunt total debusolați când ajung pe patul de spital. Este evident că nu tratamentul a omorât-o pe Eugenia Haită, însă ieșirile medicului din ATI, mai ales în acest context, sunt total neinspirate.

Potrivit datelor transmise de către DGASPC Olt, miercuri, 28 octombrie, în Centrul de Abilitare și Reabilitare Caracal au fost confirmați patru din 54 de angajați, și 37 de beneficiari din 50. Singurul deces este cel al asistentei Eugenia Haită.

 

1 COMENTARIU

  1. Să iei 5000 de euro salariu ca medic, să primești si sporurile alea pentru lucru in sectie COVID si sa trimiti asistentele sa dea tratamentul la pacienti iar tu medic să nu vezi pacientii cu zilele, mi se pare de noaptea mintii !!!

Comentariile sunt închise.