AcoR vrea urgentarea adoptării Codului Administrativ

Date:

Share post:

Reprezentanți ai Asociației Comunelor din România declară că sunt nemulțumiți de faptul că de mai bine de zece ani Tezelor prealabile ale proiectului Codului de procedură administrativă și Tezelor prealabile ale proiectului Codului administrativ urmează căi cu unele vicii de procedură pe parcursul aprobării prin Parlamentul României.

Aceste teze au fost elaborate pe parcursul mai multor ani împreună cu structurile asociative ale autorităților administrației publice locale și cu implicarea activă a mediului universitar, practicieni ai dreptului, experți europeni, organizații neguvernamentale cu notorietate în ceea ce privește profesionalismul în domeniul administrației publice centrale și locale.

”Până la organizarea alegerilor locale din anul 2020 avem mai puțin de un an, iar în absența Codului administrativ, autoritățile administrației publice locale, în exercițiu, nu pot asigura toate elementele de organizare și de funcționare pentru viitoarele autorități locale, pe de o parte, aceleași impedimente fiind și în ceea ce privește buna organizare și funcționare și a altor entități strict legate de alegerile Președintelui României și de alegerile parlamentare, pe de altă parte”, se arată într-un comunicat de presă transmis de Asociația Comunelor din România.

Reprezentanți ai ACoR menționează și faptul că ”pensiile acestor categorii de aleși locali (primarilor, viceprimarilor, președinților consiliilor județene și vicepreședinților consiliilor județene) sunt undeva între 1.400 de lei și 1.900 de lei, deși unii au chiar și 30 (treizeci) de ani vechime sau chiar mai mult în aceste funcții”, considerând actualele niveluri ale indemnizațiilor ca fiind dezonorante.

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...