Acoperişul Turnului de la Hotărani, monument istoric, restaurat

0
277
Acoperișul turnului de la Hotărani din comuna Fărcașele a fost reabilitat. Vestea a fost dată de istoricul Aurelia Grosu pe o rețea de socializare:
”Se întâmplă și lucruri bune. Acoperișul turnului de la Hotărani (Fărcașele) a fost refăcut.
Nu știm cine a salvat (temporar) acest monument istoric unic în județul Olt. Ii adresăm cuvenitele. Felicitări! Ne bucurăm că a prevalat grija față de trecutul nostru și s-au depășit împotmolirile birocratice legate de statutul juridic al monumentului.” a declarat istoricul Aurelia Grosu.

Turnul medieval de la Hotărani, situat la aproximativ 200 m vest de biserica fostei mănăstiri, a fost ridicat de Matei Fălcoianu, boier înrudit cu domnitorul Neagoe Basarab. Ca parte a curții sale boierești, turnul servea drept punct de observație și de veghe asupra văii Oltului. S-a presupus și că turnul a fost construit de călugării de la mănăstire, rolul acestuia fiind de clopotniță.

Turnul robust și auster, declarat monument istoric, este pătratic, cu parter și trei etaje. Parterul este străbătut de un gang boltit, iar încăperile de la etaje sunt pardosite cu lemn masiv. Trecerea vremii, dar și incendiul devastator din anul 1899 au provocat monumentului pagube însemnate.