Industria metalurgică deţine supremaţia în ce priveşte numărul accidentelor de muncă, înregistrate în 2018, urmată de industria fabricării cauciucurilor.
Pe parcursul anului 2018 la nivelul județului Olt s-au înregistrat 71 de accidente de muncă din care 67 s-au soldat cu incapacitate temporară de muncă (urmată de invaliditate pentru un lucrător) și patru cu decesul victimelor.
Potrivit şefului Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Olt, inspectorul şef Cristian Ungureanu, accidentele de muncă mortale au fost înregistrate de către Spitalul Județean de Urgență Slatina, Întreprinderea Individuală Ghiță Nicolae din Caracal, SC Agro Ugur Ferhat SRL Radomirești și Primăria Bălteni, ultimul eveniment fiind în curs de cercetare. „Primul eveniment a avut loc la Secția de Pshiatrie de pe Drăgănești în care un brancadier a omorât o asistentă medicală, după care s-a sinucis. Pentru asistenta medicală s-a declarat accident de muncă. Un alt accident de muncă mortal a fost la întreprinderea individuală Ghiță Nicolae din Caracal. Este vorba despre un taximetrist care în timpul serviciului a fost implicat într-un eveniment rutier. A decedat atât el cât și un pasager care nu era salariat. Deci pentru dumnealui, chiar titular al întreprinderii individuale a fost declarat accident de muncă. La fel am mai avut un accident de muncă la Agro Ugur Ferhat. Este un accident de muncă care a avut loc în municipiul Râmnicu Vâlcea și potrivit legii securității și sănătății în muncă se cercetează de către inspectorii de muncă de la județul respectiv, dar se înregistrează de către ITM de unde angajatorul își are sediu social. De aceea, dumnealor au declarat accident de muncă și noi l-am înregistrat și îl avem în evidențe. Și mai este accidentul de muncă de la Primăria Bălteni. Este vorba de domnul viceprimar. Am trimis documentele la avizare la Inspecția Muncii. A fost propus de noi ca accident de muncă, bănuim că va veni avizat ca accident de muncă. Încă nu am primit avizul, dar de obicei îl primim așa cum transmitem noi”, a declarat inspectorul șef Cristian Ungureanu, șeful ITM Olt.
Conform sursei citate sectoarele de activitate în care s-au produs cele mai multe evenimente au fost: industria metalurgică, industria fabricării cauciucurilor , construcții civile și industriale, industria construcțiilor de mașini, industria confecțiilor metalice, agricultură și asistență spitalicească.
Principalele cauze care au dus la producerea acestora au fost determinate de: nerespectarea sau lipsa unor instrucțiuni proprii de securitate și sănătate în muncă adaptate la mediul de muncă, tolerarea abaterilor de la respectarea normelor de securitate și sănătate în muncă, de disciplină tehnologică, erori în prestabilirea operațiilor de muncă și căderi de la același nivel și căderi de la înălțime.