Absolvenții de liceu sau facultate din promoţia 2024 pot lua 330 de lei pe lună indemnizație de șomaj, timp de 6 luni. Actele necesare pentru înregistrare

0
688

Absolvenții de liceu sau facultate din promoţia 2024 pot lua 330 de lei pe lună indemnizație de șomaj, timp de 6 luni, dacă se înregistrează la Ocuparea forțelor de muncă în 60 de zile de la terminarea cursurilor, anunță Agenţia Națională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) într-un comunicat.

După expirarea termenului de 60 de zile de la absolvire, în cazul în care absolvenții s-au înregistrat ca persoane în căutarea unui loc de muncă, aceştia pot beneficia, la cerere, de indemnizație de șomaj în cuantum de 50% din valoarea ISR în vigoare pentru o perioadă de 6 luni.

Valoarea Indicatorul Social de Referință (ISR) s-a majorat, de la 01 martie, de la 598 de lei la 660 de lei, astfel că indemnizația lunară de șomaj ar urma să fie de 330 de lei.

Persoanele care, la data solicitării dreptului, refuză un loc de muncă potrivit pregătirii sau nivelului studiilor sau refuză participarea la servicii pentru stimularea ocupării şi de formare profesională oferite de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă, nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj, conform ANOFM.

Absolvenții care se angajează cu normă întreagă pentru mai mult de 1 an pot lua o primă de inserţie de 1.980 de lei.

Actele necesare înregistrării în evidenţele AJOFM:

actul de identitate
actele de studii și de calificare în original
curriculum vitae,
declarație pe proprie răspundere, sub sancțiunile aplicate faptei de fals în declarații, că persoana nu are restricţii medicale care o împiedică să presteze muncă sau că are eventuale restricţii medicale care o împiedică să presteze o anumită muncă.

Indemnizația de șomaj se acordă la cerere, de la data expirării perioadei de 60 de zile, dacă cererea este înregistrată în termen de 10 zile de la această dată, dar nu mai târziu de 12 luni. Dacă cererea este înregistrată după expirarea termenului de 10 zile, dar nu mai târziu de 12 luni, indemnizația este acordată de la data înregistrării cererii.

Pentru absolvenții școlilor speciale, indemnizația de șomaj se acordă de la data absolvirii, dacă cererea este înregistrată în termen de 10 zile de la această dată. Dacă cererea este înregistrată după expirarea termenului de 10 zile, dar nu mai târziu de 12 luni, indemnizația este acordată de la data înregistrării cererii.

Actele necesare acordării indemnizației de şomaj:

actul de identitate;
actele de studii și de calificare, în original;
declarație pe proprie răspundere, sub sancțiunile aplicate faptei de fals în declarații, că persoana nu are restricţii medicale care o împiedică să presteze muncă sau că are eventuale restricţii medicale care o împiedică să presteze o anumită muncă,
declarație pe propria răspundere a absolvenților că, la data solicitării dreptului, nu au fost admişi sau nu urmează cursurile unei forme de învăţământ, organizate şi/sau acreditate, după caz, în condiţiile legii;
adeverință eliberată de furnizorul de servicii specializate pentru stimularea ocupării forței de muncă, prin care se certifică data înregistrării persoanei în evidențele proprii, în cazul în care persoana s-a înregistrat în vederea medierii pentru încadrare în muncă la un furnizor de servicii specializate pentru stimularea ocupării forței de muncă, acreditat conform legii;

Perioada de acordare a indemnizației de șomaj pentru absolvenți este de 6 luni, iar cuantumul este de 50% din valoarea indicatorului social de referință (ISR).

Nu beneficiază de indemnizație de șomaj absolvenții care:

la data solicitării dreptului, au fost admişi sau urmează cursurile unei forme de învăţământ, organizate şi/sau acreditate, după caz, în condiţiile legii
realizează venituri mai mari decât indicatorul social de referinţă
îndeplinesc condițiile de pensionare
la data absolvirii aveau loc de muncă
refuză un loc de muncă potrivit pregătirii sau nivelului studiilor sau refuză participarea la servicii pentru stimularea ocupării şi de formare profesională oferite de agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă
Nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj absolvenţii licenţiaţi ai facultăţilor de medicină, medicină dentară şi farmacie care, la data solicitării dreptului, au promovat concursul naţional de rezidenţiat pe locuri sau pe posturi, în condiţiile legi”, potrivit ANOFM.

Sursa: Edupedu.ro