A fost lansat programul “Primul student din familie”

Date:

Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene a anunțat recent lansarea unui program numit „Primul student din familie”.

Principalul obiectiv al acestui program este creșterea accesului la învățământul superior al grupurilor defavorizate.

Proiectele din cadrul apelurilor PEO pot fi depuse de instituții de învățământ superior de stat și particulare precum și de unități de învățământ preuniversitar de stat, în parteneriat cu instituții de învățământ superior de stat și particulare.

Prin intermediul acestui program, unitățile de învățământ se pot înscrie în perioada 28 martie 2024 – 31 mai 2024.

Din fondurile europene vor fi finanțate subvenții pentru elevii de liceu din clasele a XI-a, a XII-a și a XIII-a în valoare de 300 de lei/ lună pentru o perioadă de minim 12 luni și maxim 21 luni.

Pentru studenți, vor fi finanțate subvenții în valoare de 330 de lei/lună, pe o perioadă de minim 12 luni și maxim 24 luni.

Subvențiile pentru elevi și studenți nu vor fi achitate în timpul vacanței de vară.

Subvențiile vor fi acordate elevilor/studenților din grupul țintă al proiectelor depuse de instituțiile de învățământ, proiecte care vor fi finanțate în cadrul apelului.

Marilena Vasile

Share post:

Subscribe

spot_imgspot_img

Popular

More like this
Related

Florin Barbu: ”Nu vom impozita sere și solarii atât timp cât vom fi la guvernare”

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a declarat, în cadrul unei...

Opoziția depune moțiune de cenzură împotriva lui Ilie Bolojan

Grupul ”Pace întâi România” din Parlament anunță că a...

CJ Olt, sprijin financiar către ADI Oltul

Consiliul Județean Olt va aloca suma de 100.000 de...