A ars de viu în propria casa

0
416

Pompierii olteni au intervenit duminică, în comuna Bobicești, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o locuință.
La sosirea primelor echipaje, locuința ardea generalizat, cu flacără și degajări mari de fum.

După pătrunderea în locuință, pompierii au găsit trupul neînsuflețit al proprietarului, în vârstă de 56 de ani, cu arsuri pe întreaga suprafață a corpului. Acesta nu s-a putut salva, fiind imobilizat la pat.

“Pentru lichidarea incendiului și îndepărtarea efectelor negative, militarii au acționat aproximativ trei ore.

Locuința, cu suprafața de aproximativ 60 de metri pătrați și bunurile din interior au ars în totalitate.

Cauza probabilă a izbucnirii incendiului a fost un scurtcircuit produs la un conductor electric cu defecțiuni sau improvizații.” a precizat Alin Băsăşteanu, purtător de cuvânt al ISU Olt.

Salvatorii reamintesc oltenilor principalele măsuri de prevenire a incendiilor de natură electrică:
-Nu utilizaţi aparatele electrice, cablurile electrice, prizele, întrupătoarele, dispozitivele de protecţie cu defecţiuni sau cu improvizaţii;
-La suplimentarea consumatorilor asiguraţi-vă că instalaţia existentă poate prelua consumul adiţional;
-Nu folosiţi siguranţe fuzibile supradimensionate prin înlocuirea cu liţă a fuzibilului calibrat;
-Verificaţi periodic cordoanele de legătură ale aparatelor electrice şi luaţi măsuri pentru înlocuirea acestora atunci când sunt uzate.