Afacerea „Tomata”, în Olt

0
4924

Direcția Agricolă Județeană (DAJ) Olt a informat Ministerul Agriculturii despre neregulile descoperite în peste 70 de dosare ce aparțin mai multor fermieri din Grădinari, Pleşoiu, Strejeşti, Rusăneşti, Tia Mare şi Cilieni, depuse, anul trecut, pentru accesarea Programului Tomata.

Directorul DAJ Olt, Gabriela Andronie, a precizat că încă nu a sesizat poliţia, dar va face acest lucru după ce va finaliza verificările la nivelul instituţiei.

Dosarele au fost sigilate, au fost aranjate și urmează să facem verificări. Noi am anunțat Ministerul Agriculturii. După ce vom finaliza ancheta internă, urmează să anunțăm și poliția. Nu se va mușamaliza nimic”, a spus directorul DAJ Olt, Gabriela Andronie.

Se pare că neregulile au fost descoperit de inginerul Stancu Drigă, cel care era desemnat să verifice dosarele fermierilor din zona Tia Mare. Surse din cadrul DAJ Olt spun că prejudiciul s-ar ridica la 195.000 de euro, adică 65 de dosare înmulţit cu 3.000 de euro cât este subvenţia.