5 focare de varicelă în Olt

0
460

93 de elevi au suferit de varicelă de la începutul anului și până în prezent. După depistarea bolii, copiii au stat acasă, prezentând o formă ușoară a acesteia.

Cele cinci focare de varicelă din județul Olt au fost numai în mediul urban, patru în Slatina și unul singur la Balș.

Conform comunicatului de presă transmis de DSP Olt, focarele instituite au fost în unitățile de învățământ:  din Slatina = 4 focare ( Colegiul Național Radu Greceanu =  5 cazuri, Colegiul Național Ion Minulescu =  30 cazuri, G.P.P. Ion Creanga = 7 cazuri, G.P.P.nr. 5 = 20), iar în Balș = 1 focar (G.P.P.nr. 1 ).

”Măsuri dispuse de D.S.P.-Olt în vederea limitării extinderii îmbolnăvirilor:

– izolarea la domiciliu a tuturor cazurilor bolnave și suspecte;

– supravegherea clinico-epidemiologică a colectivității de către cabinetul medical școlar, sub îndrumarea tehnică a Compartimentului de Supraveghere și Control B. T. din cadrul D.S.P.J., pe perioada maximă de incubație a bolii: evaluarea stării clinice (examinarea tegumentelor și mucoaselor,verificarea temperaturii);

– curățenia și dezinfecția curentă; aerisirea, respectarea pauzelor minime necesare între ore, evitarea contactelor cu restul colectivității;

– triaj epidemiologic efectuat zilnic de către cadrele sanitare, la intrare în colectivitate”, se arată în comunicat.