300 de biserici din Olt primesc bani de la Consiliul Judeţean

0
785

Consiliul Judeţean (CJ) Olt va aloca în acest an unităţilor de cult din judeţ nu mai puţin de 1.400.000 lei. Suma a fost aprobată de consilierii judeţeni, în şedinţa de joi, 26 aprilie 2018, în urma solicitărilor venite de la lăcaşele de cult, pentru diverse lucrări sau activităţi de asistenţă socială.

Banii vor fi împărţiţi la cele 300 de biserici, mănăstiri şi aşezăminte de cult care au depus cereri de finaţare. Cea mai mare sumă va fi alocată Aşezământului „Buna Vestire” din comuna Grădinari, care va primi 92.500 de lei, urmată de  Episcopiei Slatinei și Romanaților (pentru Catedrala Episcopală), care va primi 9.800 lei, Mănăstirea Măinești din Balș – 9.800 lei, Mănăstirea Călui – 9.800 lei, Mănăstirea Strehareț din Slatina -9.800 lei și Mănăstirea Sfânta Cruce din Studina – 5.000 lei. Cea mai mica sumă va fi acordată  Parohiei Potelu din Ianca – 4.000 lei și Parohiei Pleșoiu – 3.700 lei. Pentru celelalte biserici care au depus cereri s-au alocat câte 4.300 de lei.  Preşedintele Consiliului Judeţean Olt, Marius Oprescu, a precizat că de sprijin financiar vor beneficia doar unităţile de cult care au depus cereri de finanţare.

În ultimii 7-8 ani Consiliul Județean a intervenit de fiecare dată încercând  pe Legea cultelor să finanţeze toate parohiile din judeţul Olt. Aşa cum ştiţi la aprobarea bugetului s-a prins o sumă de bani şi s-a aprobat un regulament al acestor sume de bani. Astăzi am validat sumele care sunt acordate . Este vorba despre 1.400.000 lei la nivelul judeţului acordate tuturor parohiilor care au depus cereri cu 200.000 de lei mai mult decât anul trecut. Este vorba despre 300 de parohii care au depus solicitare de finanțare. Catedrala din Slatina are prinși niște bani, dar nu pentru investiții, ci pentru anumite lucrări de întreținere. Nu am alocat bani pentru investiții special pentru catedrală. Aici este vorba despre Legea finanțării cultelor religioase. În baza unei solicitări se pot aloca anumite sume de bani, dar nu puteam elimina o serie de parohii doar ca să creștem suma către Catedrala din Slatina”, a conchis Oprescu

Ilie Bîzoi