26 de reclamații la Protecția Consumatorilor Olt, privind facturile la gaze și curent

0
174

26 de olteni au reclamat la Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Olt facturile emise de furnizorii de energie electrică și gaze naturale. Potrivit reprezentanților CJPC Olt, oltenii au solicitat verificarea modului de calcul al facturilor, modul cum au fost încheiate contractele de furnizare, inclusiv nerespectarea datelor cu caracter personal, fluctuațiile de tensiune, dar și deconectarea pentru neplată.

„La sediul CJPC Olt au fost înregistrate, de la începutul anului până în prezent, 26 de petiții privind furnizorii de energie electrică și gaze naturale, dintre acestea, 16 au fost pe energie electrică și 10 pe gaze naturale. Un număr de 16 petiții din cele depuse au vizat verificarea modului de facturare, respectarea prevederilor legale privind compensarea și/sau plafonarea. Dintre petițiile înregistrate, 20 au fost soluționate, iar șase sunt în curs de soluționare. Modul de soluționare a fost următorul: 9 petiții au fost redirecționate către Comisariatul Județean unde se află sediul operatorului economic reclamat, 10 petiții au fost neîntemeiate, o petiție a fost soluționată amiabil”, au transmis reprezentanții CJPC Olt.

În urmă verificărilor, inspectorii din cadrul Protecției Consumatorilor Olt nu au aplicat sancțiuni, pentru că nu au fost descoperite nereguli.

„Întrucât nu au fost identificate nerespectări în modul de calcul al facturilor emise de către furnizorii de energie electrică și gaze, a modului de aplicare a compensărilor și plafonărilor nu au fost aplicate sancțiuni”, au mai adăugat inspectorii CJPC Olt.

Potrivit CJPC Olt, compensarea facturilor este făcută în funcție de consumul lunar, după cum urmează: