Ziua Drepturilor Omului este sărbătorită anual în jurul lumii pe 10 decembrie.
Data a fost aleasă pentru a onora adoptarea și proclamarea de către Adunarea Generală a ONU, la 10 decembrie 1948, a Declarației Universale a Drepturilor Omului (DUDO), prima exprimare globală a drepturilor omului și una dintre primele realizări majore a noii organizații a Națiunilor Unite. Instituirea oficială a Zilei Drepturilor Omului, a avut loc la plenara 317 a Adunării Generale, la 4 decembrie 1950, când Adunarea Generală a declarat Rezoluția 423 (V), prin care invita toate statele membre, precum și orice alte organizații interesate să sărbătorească ziua așa cum cred că e potrivit.
Ziua este marcată în mod normal atât de conferințe și reuniuni politice la nivel înalt cât și de evenimente culturale și expoziții care se ocupă cu probleme legate de drepturile omului.
Cu acest prilej, senatorul de Olt Siminică Mirea a ținut să transmită câteva cuvinte pe pagina sa de socializare:
“Tinerii apără drepturile omului” reprezintă tema aleasă de ONU pentru Ziua Internațională a Drepturilor Omului de anul acesta. În fiecare an, pe data de 10 decembrie, se marchează la nivel mondial acest eveniment esențial pentru societate: faptul că fiecare om are dreptul egale și inalienabile, indiferent de gen, rasă, culoare, limba sau opinii politice. Prin tema aleasă astăzi, ONU dorește să încurajeze tinerii să-și exprime punctele de vedere cu privire la rasism sau discursuri ale urii, dar și pentru a declanșa schimbări în societate, pregătind astfel noile generații pentru a fi responsabile. Cu ocazia acestei zile, am prilejul să afirm că voi lupta întotdeauna pentru dreptul fiecărei persoane de a trăi liberă, fără constrângeri sau impuneri absurde, și, în mod categoric, voi promova tinerii cu inițiativă, încurajându-i să se implice în societate!” a declarat Mirea.