În primele patru luni ale anului 2023, 1.941 persoane și-au găsit un loc de muncă ca urmare a serviciilor şi măsurilor de stimulare a ocupării forţei de muncă oferite de Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Fortei de Munca Olt.
Potrivit reprezentanților AJOFM Olt, din cele 1.941 persoane angajate până la data de 30 aprilie 2023, 872 au peste 45 de ani, 372 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 328 au între 25 și 35 de ani, iar 369 sunt tineri sub 25 de ani. În funcţie de rezidenţă, 863 persoane angajate în perioada de referinţă provin din mediul urban, iar 1.078 persoane sunt din mediul rural.
Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă, arată că cele mai multe au studii liceale (640), urmate de cele cu studii gimnaziale (472), profesionale (346), 92 fiind cu studii universitare.
”Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Olt in primele patru luni ale anului 2023, 869 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele AJOFM Olt.
Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.
Astfel, în primele patru luni ale anului 2023, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 6.698 persoane.” transmite AJOFM Olt.