1.822 de elevi din Olt sunt așteptați la Bacalaureat

0
16

Examenul național de Bacalaureat 2025 a început marți, 10 iunie, cu proba scrisă la Limba și literatura română. În acest an, sesiunile scrise încep cu o lună mai devreme față de anii anteriori, iar 1.822 de candidați din Olt au fost așteptați să participe la prima probă a examenului maturității.

Profilurile umanist și pedagogic

Varianta extrasă pentru proba scrisă de Limba și literatura română – profilurile umanist și pedagogic – a fost cea cu numărul 7, conform Edupedu.ro. Textul suport pentru Subiectul I a fost din Grigore Băjenaru, Părintele „Geticei”.

La subiectul I B, candidații au avut de argumentat dacă înfățișarea unei persoane poate influența sau nu succesul acesteia, raportându-se atât la informațiile din textul Părintele „Geticei” de Grigore Băjenaru, cât și la experiența personală sau culturală. La subiectul al II-lea, absolvenții de liceu au avut de prezentat, în minimum 50 de cuvinte, rolul notațiilor autorului dintr-un fragment dat.

La subiectul al III-lea, cerința primită a fost să redacteze un eseu de minimum 400 de cuvinte, în care să prezinte relația dintre două personaje într-un text narativ studiat, aparținând lui Ion Creangă sau lui Ioan Slavici.

Calendarul examenului național de bacalaureat – Sesiunea iunie-iulie 2025

  • 10 iunie 2025: Limba și literatura română – proba E.a) – probă scrisă
  • 11 iunie 2025: Proba obligatorie a profilului – proba E.c) – probă scrisă
  • 13 iunie 2025: Proba la alegere a profilului și specializării – proba E.d) – probă scrisă
  • 16 iunie 2025: Limba și literatura maternă – proba E.b) – probă scrisă
  • 20 iunie 2025: ⁠Afișarea rezultatelor la probele scrise, vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 23-24 iunie 2025: Vizualizarea lucrărilor scrise și depunerea contestațiilor
  • 30 iunie 2025: ⁠Afișarea rezultatelor finale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.