1.200 de elevi și cadre didactice din Olt au vizitat Stația de Epurare Slatina

0
119
Anul vizitelor la Stația de Epurare Slatina se încheie. Elevii claselor a V-a și a VII-a de la Școala Gimnazială „Ștefan Protopopescu” din municipiul Slatina au fost ultimii musafiri ai anului 2023. 
În anul actual, peste 1.200 de elevi și cadre didactice de la unitățile de învățământ din municipiul Slatina, dar și din comunele Tătulești, Optași Măsura și Milcov au vizitat Stația de Epurare Slatina.
Elevii au aflat că apa de la robinet nu este din râul Olt, ci din foraje de la peste 130 de metri adâncime, dar și cât de importante sunt investițiile pe care Compania de Apă Olt le face pentru reabilitarea sistemului de alimentare cu apă și canalizare din municipiul Slatina.
Prevăzută pentru a deservi 73.000 de locuitori, Stația de Epurare Slatina este una dintre cele mai moderne din țară și poate prelua maximum 23.000 mc de apă, în 24 de ore, dar într-o zi obișnuită, cantitatea de apă uzată este 12.000 mc.
Este o investiție de 15 milioane de euro, fonduri europene nerambursabile, pe care Compania de Apă Olt i-a accesat pentru a respecta normele de mediu și directivele europene privind protecția mediului.
După 11 ani de la inaugurare, Stația de Epurare Slatina este unul dintre cele mai vizitate obiective din județul Olt, iar noi, Compania de Apă Olt ne asumăm rolul de a prezenta, explica și educa generațiile viitoare pentru a proteja mediul și resursele de apă.” transmite CAO.