MEDICI DIN OLT, SANCȚIONAȚI DE CORPUL DE CONTROL AL CASEI DE SĂNĂTATE. CE NEREGULI AU FOST DESCOPERITE

0
580

Corpul de Control al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) Olt a sancționat câțiva medici și furnizori de servicii medicale din județul Olt, în urma unor nereguli constatate în cadrul acțiunilor de control desfășurate în primele trei luni din 2021.

 În primele trei luni din acest an Serviciul Control al Casei de Asigurări de Sănătate Olt a efectuat 39 de controale la furnizorii de servicii medicale.

Astfel, au fost verificaţi: 20 de medici de familie, 2 furnizori de investigaţii medicale paraclinice, 8 farmacii, 2 stomatologi, 2 controale au vizat asistența medicală de specialitate clinică și 5 controale programele naționale de sănătate.

În urma verificărilor au fost constatate o serie de nereguli. „Principalele disfuncţionalităţi și iregularități identificate de echipele de control au fost: servicii medicale raportate şi neregăsite consemnate în registrele de consultaţii, prescriere de medicamente asiguraţilor pe perioada internării, acordarea de servicii medicale paraclinice asiguraţilor pe perioada internării și cazuri de pacienti care sunt internați în aceeaşi unitate sanitară prin spitalizare continuă şi în aceeaşi zi în care a beneficiat de servicii medicale în ambulatoriu sau în regim de spitalizare de zi. Urmare acțiunilor de control realizate, a fost imputată furnizorilor de servicii medicale contravaloarea serviciilor medicale raportate la CAS Olt cu nerespectarea prevederilor legale şi a obligaţiilor contractuale aceasta fiind în suma de 49.077,17 leia precizat purtătorul de cuvânt al Casei de Asigurări de Sănătate Olt, Constanța Florea.

 În cadrul acestor acțiuni, s-a verificat modul de respectare a clauzelor contractuale, concordanța serviciilor medicale contractate, raportate de furnizor și decontate de CAS, cu serviciile medicale consemnate în evidențele cabinetelor medicale, respectarea programului de lucru și modul de respectare pe parcursul derulării contractului a condiţiilor existente la momentul evaluării.