Paul Stănescu anunță că PSD va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Cîțu

0
137

Secretarul general al PSD, Paul Stănescu, a declarat, marţi seară, că Partidul Social Democrat ia în calcul depunerea unei moţiuni de cenzură împotriva guvernului Cîţu spre finalul actualei sesiuni parlamentare, pentru a reuşi să convingă cât mai mulţi parlamentari şi a avea cât mai multe voturi în favoarea acesteia.
„Ne gândim să depunem o moţiune de cenzură mai spre finalul actualei sesiuni parlamentare, pentru că trebuie să ai o majoritate critică. Discutăm cu fiecare parlamentar în parte şi de la minorităţi şi de la partide. În momentul în care ne apropiem cu o masă critică, adică suntem aproape de numărul de voturi ca moţiunea de cenzură să treacă, sigur că vom veni în Parlament cu aşa ceva, pentru că este un atribut al opoziţiei şi putem să facem lucrul acesta”, a declarat Stănescu la Antena 3.