DOMENIILE ÎN CARE SE CÂȘTIGĂ CEL MAI BINE ÎN OLT

0
258

Câştigul salarial mediu net a crescut în luna decembrie 2020 cu 411 lei, faţă de perioada similară a anului 2019, potrivit ultimelor raportări ale Direcţiei Regionale de Statistică (DRS) Olt.

Astfel, câştigul salarial mediu net, în intervalul de raportare, a fost de 3.320 lei, înregistrând o creştere cu 14,1%, faţă de luna decembrie a anului 2019, când se situa la valoarea de 2.909 lei, şi o creștere cu 7 procente faţă de luna noiembrie 2020, când nivelul era de 3.102 lei. „Comparativ cu luna anterioară, câştigul salarial mediu net în agricultură, silvicultură, pescuit a crescut cu 11,1% (2.478 lei faţă de 2.231 lei), în industrie şi construcţii a crescut cu 15,2% (3.651 lei faţă de 3.169 lei), iar în servicii a crescut cu 2% (3.115 lei faţă de 3.054 lei). Cel mai mare câştig salarial mediu net în luna decembrie 2020 a fost înregistrat în industrie și construcții, respectiv 3.651 lei”, se arată în buletinul DRS Olt.