SE CAUTĂ ÎNGRIJITORI. NU SE CERE VECHIME

0
837

Primăria Caracal și Liceul Tehnologic „Constantin Filipescu”, din aceeași localitate, angajează îngrijitori.

Astfel, Primăria Caracal are nevoie de un îngrijitor la Serviciul Administrativ, Întreținere, postul fiind pe perioadă determinată. Candidații care doresc să ocupe acest post trebuie să aibă minim ciclul gimnazial de învățământ. Nu se solicită vechime în muncă, vechime în specialitate. Proba scrisă a concursului va avea loc pe 4 martie, de la ora 11:00, iar data și ora interviului vor fi comunicate ulterior. Termenul limită pentru depunerea dosarelor de înscriere la concurs este 24 februarie 2021.

Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Municipiului Caracal, Piaţa Victoriei nr. 10, telefon: 0249/511.384, fax 0249.517.516, interior 124, e-mail resurseumane@primariacaracal.ro.

Și Liceul Tehnologic „Constantin Filipescu” din Caracal are nevoie de doi îngrijitori curățenie, contractele fiind pe perioadă nedeterminată.

Candidații care doresc să ocupe aceste posturi trebuie să aibă studii medii. Un avantaj îl constituie faptul că nu se cere vechime. Proba scrisă va avea loc pe 11 martie, de la ora 12.00, iar proba practică și interviul se vor desfășura pe 12 martie 2021.

Data limită până la care candidații vor depune actele pentru dosarul de concurs este de 10 zile lucrătoare de la afișare, la sediul unității.

Relaţii suplimentare se pot obţine la Liceul Tehnologic „Constantin Filipescu”, cu sediul în Caracal, strada Vasile Alecsandri nr. 11, județul Olt, telefon: 0249/511.697.