ZECI DE POSTURI VACANTE LA DGASPC OLT. INSTITUȚIA ARE NEVOIE DE INFIRMIERE, ÎNGRIJITOARE, EDUCATORI, DAR ȘI DE INSTRUCTORI DE EDUCAȚIE

0
1875

Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Olt se confruntă în prezent cu un deficit de personal, instituţia având îndeosebi nevoie de personal cu studii medii. În prezent, schema de personal a DGASPC Olt cuprinde aproape 1.400 de angajaţi.

Pentru a fi respectate standardele de muncă în domeniul asistenței sociale, instituția ar mai avea nevoie de peste 160 de angajați. Potrivit reprezentanților instituției, în prezent, pentru a acoperi deficitul de personal este nevoie atât de infirmiere, îngrijitoare, cât și de educatori și instructor de educație. „În prezent la nivelul DGASPC Olt sunt angajați un număr de 1.392 de salariați, iar 164 de posturi sunt vacante. În cadrul centrelor din subordinea DGASPC Olt dispun de măsură special un număr de 436 de copii și 497 adulți. Având în vedere că serviciile sociale sunt servicii de îngrijire și asistență ca alternative familială, și nu spitale, personalul care este prioritar este cel de îngrijitor, infirmieră, pentru centrele de adulți, respectiv, educator, instructor de educație, pentru copii, mai puțin de asistent medical. În acest moment, pentru copii, având în vedere faptul că prioritară este măsura de protecție la asistent maternal profesionist, personalul care deservește casele de tip familial este suficient”, a precizat directorul general al DGASPC Olt, Rădița Piroșca, la solicitarea Gazeta Oltului. Pentru a putea face noi angajări, conducerea DGASPC Olt are nevoie de avizul Consiliului Judeţean.