PRIMĂRIA CARACAL FACE ANGAJĂRI. NU SE CERE VECHIME

0
770

Primăria municipiului Caracal organizează concurs de recrutare pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată, a funcției contractuale de execuție, vacante, de mediator sanitar.

Candidații care doresc să ocupe acest post trebuie să fie absolvenți cu studii minime obligatorii conform art. 16 din Legea nr. 1/2011 – Legea Educației Naționale cu modificările și completările ulterioare, să aibă cunoștințe de operare pe calculator-nivel minim și să fie absolvenți ai cursurilor de formare profesională cu certificat de calificare în ocupația de mediator sanitar conform legislației în vigoare. Un avantaj îl constituie că nu se cere vechime.

Proba scrisă a concursului va avea loc pe 21 decembrie 2020, iar data și ora interviului vor fi comunicate ulterior. Termenul limită de depunere a dosarelor este 11 decembrie 2020. Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială a instituției. Relaţii suplimentare se pot obţine la sediul Primăriei Municipiului Caracal, Piaţa Victoriei nr. 10, telefon: 0249/511.384, interior 124, e-mail resurseumane@primariacaracal.ro.