Senatorul Siminica Mirea: ”Un loc de muncă pentru FIECARE!”

Date:

Share post:

Senatorul de Olt, Siminica Mirea, împreună cu colegii săi din Partidul Social Democrat își propun să asigure fiecărui român siguranța unui loc de muncă. Un alt punct în creșterea calității vieții din România îl constituie mărirea salariului minim și a veniturilor românilor.
”Atât eu, cât și colegii din Partidul Social Democrat, ne-am dorit întotdeauna să fim alături de voi! Aşadar, credem cu tărie că, România are nevoie de măsuri EFICIENTE în ceea ce priveşte calitatea vieţii oamenilor. Ne propunem să oferim fiecărui român SIGURANŢA UNUI LOC DE MUNCĂ, prevenind astfel şomajul, prin realizarea unui program ce presupune crearea locurilor de muncă prin injecții financiare în zonele economice cheie şi acordarea ajutoarelor de stat pentru noi locuri de muncă. Ulterior, va fi posibilă creșterea salariului minim și a veniturilor românilor, ceea ce va conduce spre o etapă de dezvoltare economică considerabilă în următorii ani.” a declarat Mirea.

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...