Toate clasele de liceu și gimnaziu de la CN „Ion Minulescu” Slatina, în scenariul roșu

0
1456

Toți elevii de la liceu și gimnaziu de la Colegiul Național „Ion Minulescu” Slatina vor intra de luni, 12 octombrie, în scenariul roșu și vor face cursuri doar online.

Directorul CN „Ion Minulescu” Slatina, Christian Ionescu, a precizat că a fost luată această măsură, după ce o profesoară a fost testată pozitiv cu virusul SARS-COV2.

„Am avut clasele a IX-a A și a X-a B care erau în scenariul roșu, pentru că aici erau elevi testați pozitiv. De ieri (n. red. – sâmbătă, 10 octombrie), o profesoară a fost testată pozitiv. Ea a avut ore, vineri, la trei clase X C, X F și XII B. Obligatoriu cele trei clase au intrat în carantină, primele două parțial, pentru că erau împărțite pe grupe, iar XII B integral. Problema este că noi mai avem un profesor care este în carantină, pentru că soția este bolnavă de COVID-19, dar pe el nu l-au testat. Cu domnul profesor rezolvasem, cineva îi suplinea orele, iar el preda de acasă, online. Când a apărut și al doilea caz nu mai am pe cine să pun, atunci am decis să intrăm mai bine în carantină 14 zile. În scenariul roșu vor intra toate clasele de la gimnaziu și liceu, fără clasele din primar. Profesorii care au ore la primar vor face orele online, mă refer la religie, sport și engleză. Noi am încercat să nu ajungem în acest scenariu, însă nu avem ce să facem”, a spus directorul de la CN „Ion Minulescu” Slatina, Christian Ionescu.

CN „Ion Minulescu” Slatina are 1.808 elevi și 96 de profesori.

Clasele din județul Olt care au activitatea suspendată în această perioadă și fac doar online:

  1. Școala nr. 2 Caracal 2 octombrie -15 octombrie
  2. Liceul Tehnologic Matei Basarab Caracal XI-A, XI B, XI D, 12 D, I B – profesor confirmat, 2 octombrie – 15 octombrie;
  3. Liceul Tehnologic Matei Basarab Caracal, clasele XII E, III B – professor confirmat 4 octombrie – 17 octombrie;
  4. Clasa I-a de la Şcoala Gimnazială Sinești, Potcoava (perioada 05.10.2020-18.10.2020);
  5. Clasele a V-a, a VI-a, a VII-a şi a VIII-a de la Şcoala Gimnazială Rotunda (perioada 05.10.2020-18.10.2020);
  6. Clasele a V-a, a VI-a, a VII-a şi a VIII-a de la Şcoala Gimnazială Studina (perioada 06.10.2020-19.10.2020);
  7. Clasele a V-a, a VI-a, a VII-a şi a VIII-a de la Şcoala Grădinile (perioada 06.10.2020-19.10.2020).