Judecătoarea Meșină rămâne vicepreședinta Tribunalului Olt. Judecătorul Marin Pițu, șef cu delegare al Secției a II-a civilă

0
486

Secţia pentru judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis joi, 14 decembrie, să prelungească delegarea judecătoarei Florentina Nuți Meșină în funcția de vicepreședinte al Tribunalului Olt, începând cu data de 29.12.2017, până la revenirea titularului pe post, dar nu mai mult de șase luni. Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi. Tot în cadrul aceleiași ședințe, plenul CSM, Secția pentru judecători a avizat favorabil prelungirea delegarii  judecătorului Constantin Marin Pițu în funcţia de preşedinte al Secţiei a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a Tribunalului Olt, începând cu data de 15.01.2018, până la ocuparea funcţiei prin numire, în condiţiile legii, dar nu mai mult de șase luni. Decizia a fost luată cu unanimitate de voturi.

Ilie Bîzoi