Corul Symbol înființat de Jean Lupu, cetățean de onoare al Oltului, sărbătorește 30 de ani

0
250

Vineri, 18 septembrie, Corul de Copii şi Tineret Symbol al Patriarhiei Române, condus de diacon-profesor Jean Lupu şi de conferenţiar universitar doctor Luminiţa Guţanu Stoian, împlineşte 30 de ani de activitate neîntreruptă, excelență în promovarea artei şi a spiritualităţii româneşti.
Aniversarea este marcată prin lansarea cărţii „Corul Symbol – 30 de ani de slujire a Muzicii, a Bisericii și a Țării”, al cărei autor este chiar părintele și fondatorul corului, diacon-profesor Jean Lupu, carte editată cu binecuvântarea Prefericitului Părinte Patriarh Daniel la Editura Basilica, dar și al celui de-al șaptesprezecelea CD, ”Veste-am adus”.
Originar din comuna Brâncoveni, maestrul Jean Lupu, în domeniul didactic, a fost un excelent profesor de muzică, mai întâi la școlile din Slatina și apoi la Liceul Pedagogic din București (actualul Colegiu Național „Elena Cuza”) și, în paralel, ca inspector școlar de specialitate timp de 17 ani la Inspectoratul Școlar al Municipiului București până la pensionarea sa din anul 2000. În afara obligațiilor de la catedră, Jean Lupu a susţinut comunicări științifice la simpozioane, a scris sute de articole în presa de specialitate şi în cotidiene, a publicat patru culegeri de cântece, care însumează 725 de piese pentru copii, tineri și adulți și, mai ales, a publicat, prin concurs, cinci manuale școlare pentru clasele a IV-a, a VII-a, a VIII-a, a IX-a și a X-a. Cartea sa „Educarea auzului muzical dificil” este o carte de referință în toate marile biblioteci. Tot aici este de menționat „Dicționarul Universal de Muzică”, la care este coautor și coordonator. Că activitatea sa pe acest plan a fost de înaltă ținută, stau mărturie cele două distincții de „Profesor Evidențiat” primite în anul 1975 la Slatina și în anul 1981 la București și „Diploma de Excelență” acordată de către Ministerul Educației Naționale după pensionarea sa, în anul 2006.
În domeniul componistic, a publicat 45 de cântece pentru copii, regrupate în cartea „Gâze și flori” și care acum se regăsesc înregistrate și animate pe Youtube de către Televiziunea Mora tv și publicate pe postul Tra,la,la.
În domeniul publicistic, are peste 300 de articole publicate în zeci de ziare și reviste centrale și locale, peste 100 de interviuri în cele mai răspândite ziare și reviste, precum şi la renumite posturi de radio, cum ar fi emisiunile: „Înțelepții cetății” și „Semnături celebre” la Radio România Actualități, „Destine și pasiuni” la Radio România Cultural, zeci de alte interviuri la Radio România Internațional, la Pro tv, la România de Mâine, la Radio TRINITAS și la TV TRINITAS etc..
Tot la acest capitol sunt de menționat cărțile sale: „Mărturisire – Viața ca un labirint”, „Cântând să ne bucurăm” și, în curs de apariție, „Borne pe cale”.
Meritele sale au făcut ca acesta să fie declarat ”Cetățean de onoare” al municipiului Slatina în 1993 și al județului Olt în anul 2010.
Având în vedere această bogată, diversă și valoroasă activitate, muzicianul Jean Lupu a fost declarat „Cetățean de onoare” al municipiului Slatina în anul 1993, al comunei sale natale Brâncoveni în anul 1998 și al județului Olt în anul 2010. În anul 2006, Consiliul Sectorului VI al Capitalei l-a declarat „Omul Anului” pentru impresionanta sa activitate. Pentru aceleași considerente, Preafericitul Părinte Patriarh Teoctist i-a acordat Crucea Patriarhală pentru mireni în anul 1995, Crucea Patriarhală pentru clerici și rangul de Arhidiacon în anul 2000, iar Preafericitul Părinte Patriarh Daniel i-a acordat Ordinul „Sfinţii Împărați Constantin și Elena” în anul 2010 și Ordinul „Sfântul Apostol Andrei, Ocrotitorul României” în anul 2015, iar în anul 2011, Episcopia Caransebeșului i-a conferit Ordinul „Episcop Elie Miron Cristea”.
În 2020, la aniversarea a 80 de ani, maestrului Jean Lupu i-a fost conferit de către Președintele României ”Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, categoria Muzică”, ca semn de apreciere a dăruirii și pasiunii cu care a promovat arta corală. Tot cu această ocazie, arhidiaconul Jean Lupu a primit cea mai înaltă distincție a Patriarhiei Române, ”Crucea Patriarhală” pentru clerici.
În cei treizeci de ani de activitate neîntreruptă, formaţia corală înființată de maestrul Jean Lupu a acumulat un palmares impresionant: concerte în întreaga lume, o bogată discografie, dar şi peste 20 de premii naţionale şi internaţionale de mare valoare.
Peste hotare, Corul Symbol a participat la festivaluri și concursuri, fiind laureat la Karditsa – Grecia, Cantonigros – Spania, Chișinău – Republica Moldova, Noyon – Franța, Bydgoszcz – Polonia, Viena – Austria, Varna – Bulgaria, Ohrid – Macedonia, Preveza – Grecia, Venetia – Italia și a susținut turnee de concerte în Grecia, Franța, Belgia, Republica Moldova, Elveția, Austria, Ungaria, Rusia, Spania, Germania, Norvegia, Lituania, Italia, Bulgaria și Canada.