10.800 doze vaccin antigripal, în depozitul DSP Olt

    0
    276

    În depozitul DSP Olt au intrat 10.800 de doze de vaccin antigripal. Dozele se administrează cu prioritate copiilor cu vârste cuprinse între trei-cinci ani.

    „Pentru sezonul rece 2020- 2021, D.S.P. Olt  a catagrafiat  98.398  persoane, considerate la risc și care doresc să se vaccineze antigripal. În data de 15 septembrie 2020, în Depozitul Antiepidemic al DSP Olt au intrat 10.800 doze de vaccin gripal, respectiv INFLUVAC TETRA (produs biologic monodoză), care se adresează cu prioritate copiilor cu vârste cuprinse între 3- 5 ani, mai ales dacă sunt la prima vaccinare și pentru care va fi necesară administrarea a două doze, la interval de minim 30 zile. Totodată, dozele vor ajunge la gravide și la personalul medical si auxiliar atât din spitale, cât și din unitățile sanitare ambulatorii”, au precizat reprezentanții DSP Olt.

    Produsul biologic ( vaccin gripal) va fi distribuit în șapte tranșe. Următoarea  tranșă de vaccin gripal este preconizată a se livra spre sfârșitul lunii septembrie și este destinată copiilor cu vârste cuprinse între șase luni și trei ani, sănătoși sau care prezintă afecțiuni cronice la care este recomandată vaccinarea  antigripală, iar începând cu a două jumătate a lunii octombrie vor fi livrate și tranșele următoare.

    Potrivit autorităților, cea mai eficientă metoda de prevenire a îmbolnăvirilor de gripă este vaccinarea antigripală. Vaccinul utilizat este diferit de la un sezon la altul, iar compoziția este stabilită de Organizația Mondială a Sănătății.

    Pentru limitarea răspândirii infecțiilor virale, inclusiv gripa, DSP Olt recomandă:

    • Evitarea, pe cât posibil, a aglomerărilor umane și a contactului cu persoanele bolnave;
    • Purtarea măștii este una dintre măsurile de prevenire și limitare pentru răspândirea bolilor respiratorii;
    • Folosirea batistei de unică utilizare;
    • Respectarea măsurilor de igienă individuală – spălarea pe mâini cu apă și săpun ori de câte ori este nevoie;
    • Respectarea unui regim sănătos de viață – alimentație bogată în legume și fructe;
    • Evitarea consumului de alcool, cofeină, pentru că acestea pot duce la deshidratare și astfel la agravarea simptomelor;
    • Adaptarea unei ținute vestimentare adecvate sezonului;
    • Menținerea la domiciliu a copiilor bolnavi pentru evitarea transmiterii bolii în comunitate;
    • Evitatea automedicației și prezentarea la medicul de familie în cazul apariției unor semne simptome compatibile cu gripa.