Viceprimar din Olt, găsit incompatibil de ANI

Date:

Share post:

Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate și conflictul de interese în materie administrativă în cazul a 10 persoane, printre care se numără şi Florentina Istrate, viceprimarul comunei Tătulești. De asemenea, ANI a sesizat organele de urmărire penală în alte două cazuri.

 Agenția Națională de Integritate (ANI) a constatat starea de incompatibilitate pentru Florentina Istrate, viceprimar al comunei Tătulești, din județul Olt.

„În perioada 22 iunie 2016 – 04 septembrie 2017 a deținut și exercitat simultan funcția de viceprimar și calitatea de comerciant persoană fizică, încălcând astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003”se arată în comunicatul ANI.

Art. 87, alin. (1), lit. g) din Legea nr. 161/2003, stipulează: „  Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu exercitarea următoarelor funcţii sau calităţi: […] g) calitatea de comerciant persoană fizică […]”.

Potrivit ANI, persoana evaluata a fost informată despre declanșarea procedurii de evaluare, elementele identificate, precum și drepturile de care beneficiază — de a fi asistată sau reprezentată de un avocat și de a prezenta date sau informații pe care le consideră necesare, personal ori prin transmiterea unui punct de vedere scris.

Deja viceprimarul comunei Tătulești, Florentina Istrate, a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

spot_img

Related articles

Olt: Traficul rutier se desfășoară în condiții dificile din cauza ceții

Ceața densă afectează luni dimineață drumurile din jumătate din țară, vizibilitatea coborând sub 50 de metri în multe zone, iar traficul...

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...