Direcţia Generală Anticorupţie – 15 ani în slujba cetățenilor

Date:

Share post:

Direcţia Generală Anticorupţie din Ministerul Afacerilor Interne sărbătoreşte, la data de 30 MAI, cincisprezece ani de la înfiinţarea sa ca structură de poliţie judiciară specializată în prevenirea şi combaterea corupţiei în rândul personalului ministerului.

Anul 2005, momentul în care Direcţia Generală Anticorupţie s-a constituit ca unitate de elită este datorat voinţei autorităţilor româneşti şi sprijinului oferit de Uniunea Europeană, prin acordarea de asistenţă specializată din partea Marii Britanii şi a Spaniei.

În cei 15 ani de activitate împotriva corupţiei, Direcţia Generală Anticorupţie s-a dezvoltat permanent atât pe palierul activităţilor de prevenire cât şi a celor de combatere a faptelor  de corupţie, consolidându-şi rolul la nivel instituţional.

În acest context, reprezentanţi ai D.G.A.-S.J.A. Olt, au distribuit către cetăţeni și funcționari publici flyere cu mesaje de promovare a imaginii şi activităţii D.G.A., având drept scop conştientizarea cu privire la riscurile pe care le comportă săvârşirea unor fapte de corupţie.

Ca principal canal de comunicare cu publicul, call-center anticorupţie 0800.806.806 pune la dispoziţia cetăţenilor un instrument direct de sesizare a faptelor de corupţie, putând fi apelată din orice reţea de telefonie fixă sau mobilă de pe teritoriul României.

Florina Dinu

spot_img

Related articles

Olt: Traficul rutier se desfășoară în condiții dificile din cauza ceții

Ceața densă afectează luni dimineață drumurile din jumătate din țară, vizibilitatea coborând sub 50 de metri în multe zone, iar traficul...

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...