CJ Olt alocă peste un milion de lei pentru achiziția unui laborator pentru testarea COVID 19

Date:

Share post:

CJ Olt va aloca 1.050.000 lei pentru achiziția unui Laborator Modular de Biologie Moleculară, care va ajuta Spitalul Județean de Urgență Slatina în lupta cu pandemia cauzată de noul coronavirus. Laboratorul va fi operațional în maximum patru săptămâni și va putea realiza 196 de teste pe zi pentru depistarea virusului COVID 19.
„Este o investiție durabilă, care grație tehnologiei utilizate, de tip Real-Time PCR, se vor putea efectua, ulterior, analize și pentru diagnosticul unor alte patologii”, se arată într-un comunicat al CJ Olt.
Astfel, vor mai putea fi făcute teste pentru depistarea infecției transmisibile HBV, HCV și HIV precum și Helicobacter pylori, mutații genetice complexe precum cele caracteristice patologiilor oncologice, precum BRCA – esențial în diagnosticul și tratamentul cancerului colorectal, gastric, pancreatic, de sân și ovarian, prostată, renal, de piele, dar și cancerul sistemului nervos central, Hepatite A, B, C , D și G, infecții cu transmise pe cale sexuală, Viruși herpetici, Boli transmise de căpușe, precum Borrellia; Tuberculoză, dar și Human Papilloma Virus.
Președintele CJ Olt, Marius Oprescu, a precizat că Spitalul Slatina trebuie finanțat cu prioritate.

„Proiectul presupune realizarea unei structuri modulare din trei corpuri detașabile și transportabile ce asigură fluxul de lucru al unui laborator de biologie moleculară complex și complet conform normelor și standardelor actuale. De asemenea, laboratorul mobil va fi dotat cu toată aparatura, mobilierul și accesoriile necesare derulării activității de diagnostic la cel mai înalt standard. Acest lucru va fi demarat prin aprobarea introducerii în lista de investiții a executării studiului de fezabilitate, printr-un proiect de hotărâre care va fi supus votului în ședința ordinară, din data de 26 martie 2020. Aflat în prima linie în gestionarea acestei situații medicale critice în județul nostru, considerăm că Spitalul Județean de Urgență Slatina trebuie finanțat cu prioritate, mai ales în contextul în care, singurul ajutor de la Guvernul României a constat în 500 de pliante și 65 de măști chirurgicale medicale”, a precizat președintele CJ Olt, Marius Oprescu.
spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...