Polițiștii de la Rutieră erau filați din aprilie 2019

Date:

Share post:

O amplă acțiune a polițiștilor olteni a avut loc, marți, 10 martie, la Pădurea Saru.

Cei patru oameni ai legii implicați în acest scandal sunt: Mircea Coman, Octavian Enculeasa, Mircea Pană, Adrian Găneșanu. Aceștia au fost surprinși când luau bani de la șoferi.

Potrivit unui comunicat al DGA, cei patru polițiști olteni erau urmăriți din aprilie 2019, când li s-a și deschis dosar penal.

”În fapt, în luna aprilie 2019, ofițerii D.G.A. – Serviciul Județean Anticorupție Olt s-au sesizat din oficiu cu privire la suspiciuni de corupție la adresa unor polițiști din cadrul I.P.J. Olt – Serviciul Rutier, respectiv primirea unor sume de bani de la participanții la trafic care nu respectau legislația rutieră, în scopul neluării măsurilor legale corespunzătoare.
Sesizarea a fost înaintată Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, fiind înregistrat dosar penal în care au fost efectuate cercetări în urma cărora, astăzi, a fost efectuată acțiunea de prindere în flagrant” se arată într-un comunicat al DGA.

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...