Evaluarea Națională 2019. Sute de contestații în Olt

Date:

Share post:

Sute de elevi de clasa a VIII-a din Olt care nu au fost mulțumiți de notele obținute la Evaluarea Națională au depus marți contestații la centrele unde au susținut examenul.  În perioada 26-28 iunie 2019, o a doua comisie va evalua lucrările elevilor care au depus contestații, iar notele finale de la Evaluarea Națională 2019, după soluționarea contestațiilor, vor fi afișate pe data de 29 iunie 2019.

 Potrivit reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Olt, imediat după afișarea rezultatelor la Evaluarea Națională, nu mai puțin de 368 de elevi au depus contestații. 220 au fost nemulțumiți de notele obținute la limba și literatura română, în timp ce 148 au contestat notele obținute la matematică. Înainte de soluţionarea contestaţiilor, statistica ISJ Olt arată că 72,13% dintre elevii olteni au luat medii peste cinci.

Conform aceleași surse, 17,25% dintre candidaţi (456 de candidați) au luat, la proba scrisă la limba şi literatura română, note între 1 şi 4,99, în timp ce 36,92% dintre ei, adică 973 de candidați, au luat aceleaşi note la matematică. În schimb, 81,64% dintre candidaţi au luat note între 5 şi 9,99, la limba română, iar 60,60% dintre ei au luat aceleaşi note la matematică.

Au existat şi elevi olteni care au reuşit să ia nota maximă la Evaluarea Naţională. Astfel, în judeţul Olt s-au înregistrat 29 de note de 10 la limba română şi 65 la matematică.  Opt elevi au obținut media 10 la Examenul de evaluare națională pentru clasa a VIII-a. Procentul notelor peste 5 la Limba și literatura română este de 82,75, iar la Matematică, 63,07.

Examen cu absenţi

406 dintre cei 3.049 de absolvenţi ai gimnaziului, înscriși la examenul de Evaluare Națională, din judeţul Olt, care erau aşteptaţi la proba scrisă la Limba şi literatura română nu s-au prezentat la examen, potrivit datelor remise de ISJ Olt. De asemenea, un număr foarte mare de candidaţi au lipsit şi la probă scrisă a examenului de matematică -414 elevi.  În 2018, în judeţul Olt, în urma afişării rezultatelor finale, procentul notelor peste 5 la limba şi literatura română a fost de 87,2, iar la matematică de 61,1. Procentul mediilor peste 5 a fost de 74,3. În 2017, 78,92% dintre elevii olteni au reuşit să ia note mai mari de cinci, la Evaluarea Naţională, iar în 2016, 77,63% dintre absolvenţii olteni de clasa a VIII-a au reuşit să ia note mai mari de cinci, la Evaluarea Naţională.
Media generală obţinută la Evaluarea Naţională constituie unul dintre criteriile pentru admiterea în învăţământul liceal de stat. Media de admitere în liceu este media ponderată între media generală obţinută la Evaluarea Naţională (cu o pondere de 80%) şi media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (cu o pondere de 20%).

 

spot_img

Related articles

Gheorghe Dincă continuă să facă plângeri legate de condițiile precare din celula sa de închisoare și de starea sa de sănătate

Gheorghe Dincă, cunoscut ca „monstrul din Caracal”, se plânge că celula în care stă e mică, aglomerată și...

România pierde cu Bosnia în preliminariile CM2026 şi ratează locul 2 în grupă

România a fost învinsă de Bosnia în preliminariile Campionatului Mondial 2026, dar merge totuşi la baraj. În urma...

Începe Postul Crăciunului 2025

Postul Crăciunului începe anual pe 15 noiembrie și se încheie în Ajunul sărbătorii, pregătind credincioșii ortodocși pentru celebrarea...

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, arestat pentru furt calificat

Un tânăr de 28 de ani, din comuna Osica de Sus, a fost reținut pentru 24 de ore,...