Spitalul Județean Slatina face angajări. Se cer doar studii medii

0
2811

Spitalul Judeţean de Urgenţă Slatina va organiza, în perioada 28-31 mai 2019 , concurs pentru ocuparea pe perioadă nedeterminată a unor posturi de registrator medical. Este vorba despre un post la Unitatea de Primiri Urgențe, un post la Serviciul de evaluare şi statistică medicală şi DRG şi două posturi la Registratura medicală din Ambulatoriul integrat spitalului.

Cei interesati îsi pot depune dosarele până pe 16 mai. Pentru a ocupa aceste posturi candidaţii trebuie să aibă: diplomă de studii medii liceale, finalizate cu diplomă de bacalaureat şi curs operare calculator. Proba scrisă a examenului va avea loc pe 28 mai 2019, de la ora 9.00, în timp ce interviul va avea loc pe 31 mai 2019, ora 9.00. Detalii privind condiţiile specifice şi bibliografia de concurs sunt disponibile accesând pagina oficială a instituției. Relații suplimentare se pot obține la sediul Spitalul Județean de Urgență Slatina, strada Crișan numărul 5, județul Olt, telefon: 0349/802.550.