Deputatul Mihai Niță, atac la președintele Iohannis

0
341

Deputatul de Olt din partea Partidului Alianța Liberalilor și Democraților (ALDE), și-a exprimat punctul de vedere asupra situației actuale a politicii românești, cu precădere la președintele României, Klaus Iohannis, pe care l-a numit ipocrit. Acesta consideră că omul din fruntea statului doar a făcut promisiuni pe care nu le-a ținut, iar intențiile sale de când a ocupat funcția sunt numai distructive, ajutând puteri externe să intervină în deciziile pe care le ia și care-i afectează pe toți românii.

”Ipocrizia tinde să devină o stare de normalitate în timpurile noastre. Comportamentul machiavelic al unor personaje influente se impune tot mai agresiv ca model pentru societate, fiind acceptat şi proliferat cu uşurinţă prin intermediul formatorilor de opinie. Atunci când se întâmplă ca oamenii oneşti să atragă public atenţia asupra personajelor lipsite de caracter, societatea nu mai reacţionează, sau prea puţini sunt cei care iau atitudine în cazuri flagrante de făţărnicie, mai ales când ipocriţii de profesie sunt înalţi dregători, din ţară ori din străinătate.

România este grav afectată de fenomenul ipocriziei, exprimat la nivelul absolut, începând cu persoana care ocupă cea mai înaltă funcţie în stat, acelaşi individ care, până să ajungă preşedinte, ne promitea că va fi corect şi loial ţării, că va schimba radical România în bine, că va renunţa la imunitate, dar, imediat ce şi-a văzut sacii în căruţă, şi-a devoalat intenţiile reale, distructive pentru ţara pe care încă pretinde că o conduce.

Înhăitat cu vectori de putere externi, cetăţeanul care declara că se simte confortabil la Cotroceni pune umărul cu toată silinţa la denigrarea propriei ţări şi susţine atacurile antiromâneşti ale emisarilor acreditaţi în ţara noastră. Preţiozitatea afişată atunci când simulează lupta împotriva corupţiei nu mai păcăleşte pe nimeni. Poziţia sa duplicitară i-a stimulat pe unii diplomaţi occidentali, prieteni de nădejde ai Domniei Sale şi ostili intereselor României, să-şi manifeste fără jenă punctele de vedere belicoase, atacând sistemul democratic adoptat de ţara noastră, tocmai după modelul occidental. La ei acasă, legile bune sunt bune, iar la noi, aceleaşi legi sunt condamnabile şi trebuie schimbate, pentru că le încurcă interesele. Au ajuns cu insolenţa până acolo, încât fac presiune asupra Guvernului să intervină în treburile justiţiei, contrar normelor democratice şi ale dreptului internaţional. Părtaşă la aceste nereguli, şefa unei instituţii importante din justiţie afirma că „România s-a cam pripit atunci când a ratificat Convenţia Europeană pentru Apărarea Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale” – stupefiantă declaraţie din partea unui judecător, purtător oficial al stindardului dreptăţii!

Metodele prin care populaţia este supusă unui val de intoxicare cu informaţii ambigue sunt bine studiate. Specialişti în dezinformare acţionează permanent, mai ales în mediul online. Anumite trusturi de presă nu sunt străine de manipularea voluntară, direcţionată în medii propice. Jumătăţile de adevăr compilate cu informaţii false constituie principala activitate a propagandei, prin care populaţia este dezorientată, dezbinată, iar mentalitatea sănătoasă este afectată, pe zi ce trece, societatea fiind contaminată cu idei nocive perspectivei aşteptate de români odată cu integrarea în Uniunea Europeană.

Ne-am integrat doar parţial, pe piaţa muncii, dar nu aşa cum era de dorit pentru noi. Acest mod de integrare provoacă dezrădăcinarea şi slăbirea statului, prin regresul demografic şi insuficienţa forţei de muncă necesară companiilor autohtone. Străinii ştiu bine acest lucru şi le convine. După modul în care suntem trataţi ca parte a Uniunii Europene, putem înţelege că marile puteri n-au nevoie de o Românie puternică şi concurentă în economia de piaţă pe care o clamăm şi o dorim sincer, considerând-o necesară ca politică progresistă, dacă este aplicată corect. Numai că, vrând-nevrând, suntem nevoiţi a ne trezi, în mod neplăcut, la nefasta ipocrizie, de care aminteam. Nu suntem suspicioşi afirmând asta, ci realişti”, a transmis Mihai Niță.