Fosta șefă a secției de Psihiatrie a fost suspendată din funcție

0
541

Fosta şefă a secţiei Psihiatrie din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina, cercetată pentru luare de mită într-un dosar de corupţie instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, rămâne sub control judiciar după ce instanţa a respins luni plângerea formulată de medic împotriva măsurilor dispuse de procurori.

Medicul şef de secţie de la Psihiatria Slatina, Cristina M., a fost pus sub control judiciar printr-o ordonanţă emisă pe 12 martie de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt. Prin aceeaşi ordonanţă, medicul are şi interdicţia de a îndeplini funcţia de şef de secţie şi de a-şi exercita profesia în cadrul spitalului, iar SJU Slatina a suspendat-o din funcţie.

Andrei Ştefănescu, directorul medical al SJU Slatina, a precizat luni că după suspendarea din funcţie a medicului şef de la Psihiatrie, la conducerea secţiei a fost numită, interimar, Amalia Săndulescu.

Luni, la Tribunalul Olt, printr-o soluție definitivă a fost respinsă plângerea formulată de fosta şefă a secţiei de Psihiatrie din Slatina împotriva ordonanţei procurorilor.

Săptămâna trecută, Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt a anunţat că într-un dosar de corupţie ce vizează persoane care lucrează la secţia Psihiatrie a SJU (un infirmier), cât şi în afara acesteia (o consilieră la DGASPC), iar un cumpărător de influenţă a fost condamnat deja ca urmare a unui acord de recunoaştere a vinovăţiei, s-a dispus extinderea acţiunii penale faţă de alţi doi cumpărători de influenţă şi faţă de medicul şef de secţie de la Psihiatrie.

Potrivit unui comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, în privinţa medicului specialist şef de secţie, procurorii au reţinut în sarcina sa două acte materiale de luare de mită, respectiv: „la data de 16.05.2017 a primit suma de 300 lei de la inculpata V.F. în legătură cu (…) acordarea prelungirii concediului medical pentru cumpărătorul de influenţă Berlinschi Georgeta (condamnată, deja, de către Tribunalul Olt, ca urmare a încheierii unui acord de recunoaştere a vinovăţiei); la data de 29.06.2017 a primit suma de 100 lei de la cumpărătoarea de influenţă Z.F., în legătură cu (…) internarea medicală continuă a acesteia în cadrul Secţiei de Psihiatrie a SJU Slatina din perioada 29 iunie – 6 iulie 2017 şi emiterea scrisorii medicale din data de 6 iulie 2017”.